Sărbătoarea hramului la Mănăstirea „Sfântul Nicolae din Câmp” – Parincea
În ordinea anului bisericesc, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului este primul praznic dintre cele cinci dedicate Fecioarei Maria, cunoscută în popor ca Sântămăria Mică. Astfel încă de la primele ore ale dimineții sute de creștini și-au îndreptat pașii către Mănăstirea Sfântul Nicolae din Câmp, Parincea unde se afla Biserica mare cu hramul, „Nașterii Maicii Domnului”.
Slujba a început de dimineață cu rânduiala Utreniei apoi a Acatistului după care a urmat Dumnezeiasca Liturghie. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, din partea Centrului Eparhial a fost prezent Parintele Arhimandrit Andrei Ioniță, exarh cultural al eparhiei , care în cuvântul sau a transmis tuturor binecuvântarea și dragostea ierarhului de la Roman pentru pelerinii participanți.
În cuvântul său, părintele arhimandrit a vorbit despre necesitatea prezenței Sfintei Fecioare în casa fiecărui creștin prin rugăciune și jertfă, mai ales în contextul zilelor zbuciumate ale societății moderne. La această sărbătoare au mai participat și Părintele Macarie, starețul Mănăstirii Runc, Protosinghelul Ștefan de la Schitul Doamnei și alți părinți din Cercul Pastoral numărul 4 „Pr. Profesor Constantin Galeriu”.
Tot in acest conext parinții slujitori au oficiat un parastas întru veșnica pomenire a fostei starețe, Maica Evlampia Corciu și Părintelui Mihail, ctitorii acestei sfinte mănăstiri!
Dumnezeu să-i odihnească în pace intru sfintii Săi!