Școala de vară 2022, în Parohia „Sf. Împăraţi” Traian
Cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și cu îndrumarea părintelui Protoiereu Ciuche Eugen-Ciprian, în Parohia „Sf. Împăraţi” Traian din Protopopiatul Bacău, s-a desfășurat proiectul: Școala de vară ,,Învață, Cunoaște, Bucură-te copile!” Activitatea a fost structurată pe patru zile, 25 iulie – 28 iulie 2022, în intervalul orar 08.00-12.00, plus ziua de marți, când spre seară s-a proiectat un film în aer liber. Întâlnirile zilnice s-au dorit a fi momente în care să fie împletite rugăciunea cu cateheza, jocul cu bucuria și cunoașterea împărtășită de invitații parohiei.
Astfel, prima zi a debutat cu rugăciune, reguli de conduită și autoprezentarea celor 58 de copii care ne-au bucurat și responsalizat cu prezența. Au urmat jocuri de autocunoaștere și spotiv-distractive, apoi întâlnirea cu domnișoara Alexandra Ciuche de la Observatorul Astromic ,,Victor Anestin” din Bacău care a avut o prezentare tip atelier intitulat „Stația Spațială și Sistemul Solar!”
A doua zi a debutat cu rugăciune și Cateheza „Sf. Ilie”, cu povestea zilei, jocurile copilăriei, apoi am primit vizita doamnei Aniței Daniela și domnului comisar Vranceanu Constantin de la Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău.
Marți seara, începând cu ora 21.00 ne-am bucurat împreună de vizionarea unui film în aer liber și de un foc de tabără.
Miercuri a fost ziua când am repetat cu toții pricesne închinate Maicii Domnului având promisiunea copiilor că în una din duminicile din Postul Adormirii Maicii Domnului le vom cănta în cadrul Sfintei Liturghii. Au urmat alte jocuri supravegheate de voluntarul nostru cel mai activ și inimos, Gabriela-Elena Nechita, apoi întâlnirea cu alți invitați de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău, care a fost reprezentat de domnul Murăresu Marius, dar și de un echipaj cu mașină de descarcerare și stingere a incendiilor. Copiii au aflat multe informații despre cum trebuie să reacționeze și cum să se comporte în caz de incendiu, nundații sau cutremur.
A patra zi, joi, a fost dedicată jocului si veseliei dar nu a fost uitată rugăciunea și povestea zilei. Invitați speciali au fost animatorii de la Clubul Hapciu, care au adus muzică, dans, confetti şi voie bună!
,,A fost o experiență extraordinară, mai ales anul acesta, când numărul copiilor a fost mai mare ca niciodată, iar asta ne bucură și ne responsalizează în același timp! Cu adevărat copiii s-au bucurat de joc, de informații noi, de socializare chir și de mica gustare (pizza, sucuri, dulciuri) oferite în fiecare zi. Mulțumim copiilor, părinților dar mai ales voluntarilor pentru prietenia, bucuria jertfa arătată în aceste zile!” ne-a mărturisit părintel Paroh Trofor Gavril.