Școala de vară ,,Vacanța cu bucurie” în Parohia Învierea Domnului – Bacău
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 5-9 august 2019, în Parohia ,,Invierea Domnului” din Bacău, Protopopiatul Bacău, prin implicarea Pr. Paroh Petru Dinu, a Pr. slujitor Gheorghe Tataru și directa coordonare a preotilor slujitori Pr. Andrei Dimofte și Pr. Marian Vătămănescu, în cadrul programului Școala de vară ,,Vacanța cu bucurie”, s-au desfășurat activități cultural-catehetice, ludice și artistice (pictură bisericească, desen). Programul s-a desfașurat în parteneriat cu Școala Gimnazială ,,Ion Greangă”, reprezentată prin doamna director Florentina Vieru, și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, reprezentată prin Pr. Marian Vătămănescu.
În cadrul acestui proiect au fost implicați peste 40 de copiii, cu vârste între 5 și 14 ani, și peste 10 tineri voluntari. Apropierea sufletească și fizică de Sfânta Biserică a creat o atmosferă ideală stimulării bucuriei, comuniunii, creativității și competiției. Programul s-a desfășurat în fiecare zi, între orele 9-13, cu o pauză de 30 de minute, copiii primind din partea parohiei gustări, fructe și dulciuri. În ziua de 6 august 2019, cu ocazia marelui praznic al Schimbării la față a Domnului nostru Iisus Hristos, cu toții am dat slavă Lui Dumnezeu prin participarea la Sfânta Liturghie.
Copiii au participat, pe parcursul celor cinci zile de activitate, la ateliere pictură de icoane pe sticlă, pictură modele tradiţionale, sub directa indrumare a pictorului Nicușor Văcaru, face-painting, jocuri de creaţie, activităţi sportive și activități de dezvoltare și cunoaștere personală prezentate de psihologi ai DGASPC Bacău. În zilele de miercuri și joi, specialiștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (pompieri) și Serviciul de Ambulață al Județului Bacău au prezentat copiilor, într-un mod elaborat, secretele și importanța misiunii lor. În fiecare zi, cei mici au făcut, împreună cu preoţii lor, rugăciunea de dimineaţă, cateheză şi explicaţii ale diverselor teme cu conţinut religios, istoric sau moral.
Şcoala de vară ,,Vacanța cu bucurie” s-a încheiat cu expoziția de icoane în pridvorul Bisericii Învierea Domnului și înmânarea diplomelor de participare oferite copiilor, cadrelor didactice și voluntarilor acestui proiect, într-un cadru festiv, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, după participarea la slujba prohodului.
Mulțumim tuturor pentru colaborare, implicare și apreciere! Slavă lui Dumnezeu pentru toate momentele frumoase!
Pr. Dimofte Andrei