Seară de rugăciune în Parohia ,,Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” Holt
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, în seara zilei de 06 octombrie 2016, un număr de 18 preoţi ai Protopopiatului Bacău s-au adunat pentru rugăciune şi ajutorarea celor aflaţi în dificultăţi materiale, respectiv promovarea activităţilor social-filantropice desfăşurate la Centrul de zi pentru copii ,,Sf. Arhanghel Rafail”, al Parohiei Holt.
Sub protia părintelui protoiereu Costică Busuioc, preoţii Cercului pastoral nr.2 ,,Sf. Cuv. Parascheva”, al Protopopiatului Bacău, împreună cu ceilalţi părinţi invitaţi au săvârşit: slujba Aghiasmei, Taina Sf. Maslu şi rugăciuni de dezlegare şi iertare.
La final, părintele protoiereu a transmis tuturor celor prezenţi înalta binecuvântare a Arhipăstorului Romanului şi Bacăului, a Părintelui Arhiepiscop Ioachim, precum şi un înălţător cuvânt duhovnicesc, argumentat atât scripturistic, cât şi patristic, despre iertare, iubire şi întrajutorare între oameni.
Apoi, părintele paroh Adam Iulian a mulţumit tuturor celor prezenţi, a subliniat importanţa activităţilor sociale desfăşurate pe tot cuprinsul Eparhiei şi a menţionat câteva din activităţile Centrului de zi pentru copii ,,Sf. Arhanghel Rafail” Holt. ,,Toţi cei prezenţi aţi contribuit material, în seara aceasta, dar şi cu alte ocazii, la continuarea şi dezvoltarea proiectului social implementat în parohia noastră din îndemnul şi cu binecuvântarea părintelui nostru Arhiepiscop Ioachim, încă din anul 2012. Mulţumim, nu în ultimul rând, domnului primar Dochiei Petru, domnului viceprimar Iorga Daniel, prezenţi în seara aceasta, dar şi colectivului de profesori de la Şcoala cu clasele 0-VIII, Holt, pentru implicare şi pentru sprijin. Dumnezeu să vă binecuvinteze şi să vă răsplătească în Împărăţia Sa!” a precizat părintele paroh Adam Iulian.
Au participat la evenimentul comunitatii nostre, si le multumim din nou pe aceasta cale, adresandu-le invitatia de a reveni in milocul nostru:
- Protoiereu – Pr. Costică Busuioc;
- Secretar Eparhial – Pr. Ignat Ciprian;
- Secretar al Protoieriei – Pr. Olteanu Ciprian;
- Pr. Palur Ioan, Parohia Letea Veche;
- Pr. Chirica Gheorghe, Parohia ,,Sf. Gheorghe” Bacău;
- Pr. Popa Adrian, Parohia Ruseni;
- Pr. Trofor Gavril, Parohia Traian;
- Pr. Sandu Traian, Parohia Secuieni;
- Pr. Şerban Constantin, Parohia Poieni Roşiori;
- Pr. Dănilă Liviu, Parohia Chetriş;
- Pr. Popoiu Dan, Parohia Oprişeşti;
- Pr. Palur Alexandru, Parohia Letea Veche;
- Pr. Croitoru Alexandru, Parohia Fundeni;
- Pr. Elisei Cornel, Capelă Colegiul ,,Henri Coandă” Bacău;
- Pr. Cârlan Dumitru, Parohia Misihăneşti;
- Pr. Diaconu Ştefan, Parohia Valea Mare;
- Pr. Dăscălescu Valentin, Parohia Holt;
- Pr. Adam Iulian Vasile, Parohia Holt;
- Primarul Comunei Letea Veche: dl. Dochiei Petru;
- Viceprimarul Comunei Letea Veche: dl. Iorga Daniel.