Seară duhovnicească premergătoare resfinţirii bisericii din Parohia Holt
Sâmbătă, 21 septembrie 2019, în lumina lină şi atmosfera duhovnicească a ceasului de seară, biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a parohiei Holt s-a însufleţit la chemarea clopotului şi a glasului de toacă, când sobor mare de preoţi şi credincioşi au venit să înalţe rugăciuni în cadrul slujbei Vecerniei unită cu Litia.
Cu acest prilej, când biserica parohiei Holt se pregăteşte să îmbrace veşmântul resfinţirii, având binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost adusă spre închinare racla cu sfintele moaște care se află în patrimoniul Catedralei arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman.
Racla cu sfintele odoare de la Roman a fost adusă de o delegaţie condusă de preacuviosul părinte arhimandrit Andrei Ioniţă şi a fost întâmpinată de către părintele paroh Iulian Adam, de părintele slujitor Valentin Dăscălescu, de numeroşi preoţi invitaţi şi credincioşi veniţi să se bucure de prezenţa harică a sfinţilor.
Un sobor alcătuit din 22 de preoţi a săvârşit Vecernia unită cu Litia, sub protia părintelui arhimandrit Andrei Ioniţă, care la sfârşitul evenimentului duhovnicesc a rostit un frumos cuvânt de învăţătură, menţionând:
Slujba de priveghere pe care am săvârşit-o nu este altceva decât o pregătire premergătoare a ceea ce se va întâmpla mâine în zorii zilei, când această Casă pe care Dumenezeu a zidit-o va primi veşmântul sfinţirii. Cimentul, fierul, lemnul, pictura şi toate materialele întrebuinţate se vor sfinţi şi vor deveni locuinţă a lui Dumnezeu şi a noastră a tuturor, care vom veni de fiecare dată să ne închinăm în Biserica Slavei Sale, unde în cer ni se pare a sta. Mâine, acest sfânt locaş, va fi sfinţit cu harul Preasfântului Duh, prin mâna Ierarhului, a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, care devine mâna prelungită a Arhiereului cel Veşnic.
Părintele paroh Iulian Adam a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim pentru binecuvântările şi dragostea ce o arată faţă de această comunitate, apoi a mulţumit părintelui arhimandrit Andrei Ioniţă pentru prezenţă, pentru cuvintele frumoase şi pentru osteneala de a aduce racla cu sfintele moaşte şi deasemeni, a mulţumit preoţilor şi credincioşilor prezenţi la această seară duhovnicească. (Pr. Flavius Balaban)