Sfânta Maria Magdalena serbată pe ”Meteora” Bacăului
În ziua de prăznuire a Sfintei Mironosițe întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a slujit Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului- Bacăul. Cu acest prilej a fost prezentat și volumul ”Poeme – meditații lirice la Duminici și sărbători”, semnat de Înaltpreasfinția Sa.
În ziua de prăznuire a Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, preoți și credincioși băcăuani s-au rugat alături de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului, cu ocazia serbării hramului paraclisului acestui așezământ monahal. Bucuria comuniunii cu ocrotitorul spiritual al bisericuței situate la poalele ”Meteorii Bacăului”, cum mai este numită mănăstirea de pe Valea Trebeșului, a consemnat și serbarea patronului maicii starețe, stavrofora Magdalena Budeanu, cea în seama căreia ierarhul a încredințat, în urmă cu aproape patru ani, coordonarea activităților tânărului metoc chiriarhal. Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Ioachim, dimpreună cu părintele arhimandrit Andrei Ioniță, mare ecleziarh al Catedralei Arhiepiscopale ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, preotul Constantin Tomozei, consilier eparhial, preotul Costică Busuioc, protopop de Bacău, și un sobor de preoți din cuprinsul eparhiei. În cuvântul de învățătură prilejuit de serbarea sfintei Maria Magdalena, protopopul de Bacău a prezentat viața celei care a avut ”bucuria de a-L vedea prima pe Domnul nostru Iisus Hristos după Înviere”.
După slujbă, cei prezenți au luat parte la festinul duhovnicesc prilejuit de lansarea cărții ”Poeme – Meditații lirice la duminici și sărbători”, scris de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, ultima apariție editorială ieșită de sub teascurile tiparului la editura ”Filocalia” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Totodată, ierarhul a dăruit acest volum maicii starețe, care, prin jertfelnicie și stăruință, alături de obște, a reușit în câțiva ani să confere acestui spațiu dimensiunea uneia dintre cele mai frumoase oaze de spiritualitate ortodoxă din zona Bacăului. La rândul său, stavrofora Magdalena Budeanu a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru grija față de acest metoc chiriarhal, preoților și credincioșilor care s-au implicat și au susținut viața cultural-duhovnicească a acestei mănăstiri, evidențiind faptul că, pentru fiecare om, indiferent de alegerile făcute în viață, a fi monah sau simplu credincios, urcușul spre Înviere se face prin post și rugăciune. (Pr. Constantin Gherasim)