Sfântul Ioan Gură de Aur va fi sărbătorit la Catedrala Sfântul Ierarh Nicolae din Bacău
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, sub protia și la invitația PC părinte protopop Costică Busuioc, preoții coordonatori ai celor opt Cercuri Pastorale din cuprinsul Protoieriei Bacău vor fi prezenți – vineri 13 noiembrie 2015, în Catedrala Sfântul Ierarh Nicolae din Bacău, la Sfânta Liturghie oficiată cu acest prilej, urmată de conferința administrativă anuală a conducătorilor de Cerc Pastoral.
Biserica Ortodoxă îl pomeneşte vineri, 13 noiembrie 2015, pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, anul 2015 fiind declarat în Biserica Ortodoxă Română ca An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, la Catedrala Sfântul Ierarh Nicolae din Bacău sărbătoarea va fi marcată liturgic după următorul program:
Vineri, 13 noiembrie:
- 08.00 – Utrenia şi Acatistul Sfântului Ioan Gură de Aur;
- 10.00 – Sfânta Liturghie;
- 11.30 – Cuvânt duhovnicesc
- 12.00 – Conferința coordonatorilor Cercurilor Pastorale din Protoieria Bacău.