Sfântul Maslu sub oblăduirea Maicii Domnului

Sub oblăduirea Maicii Domnului, a cărei icoană făcătoare de minuni de la Mănăstirea Neamţ a fost adusă în pelerinaj la Biserica Precista din Bacău, miercuri seară, la ora 18.00, Preasfinţitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, înconjurat de un sobor de preoţi a oficiat Taina Sfântului Maslu în curtea sfântului lăcaş muşatin.

Sute de credincioşi s-au adunat în jurul Preasfințitului Părinte Episcop Ioachim pentru a se ruga împreună şi a asculta, cu evlavie, rugăciunile rostite pentru vindecarea neputinţelor trupeşti şi sufleteşti. La sfârşitul slujbei, Preasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură, îndemnându-i pe cei prezenţi să se roage unii pentru alţii către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în orice moment al vieţii. “Îi mulţumim Maicii lui Dumnezeu, tămăduitoarea şi uşurătoarea tuturor neputinţelor noastre trupeşti şi sufleteşti, pentru harul revărsat asupra tuturor celor care i se închină cu credinţă, şi o rugăm să ne dea pace, linişte în suflete şi binecuvântare”, a menţionat Preasfinţitul Ioachim. “Sperăm să ne mai regăsim şi aici şi în alte locuri, aflate sub Acoperământul Maicii Domnului, pentru că dumneavoastră, fiii şi fiicele Bisericii sunteţi şi veţi fi şi de aici înainte purtători ai mesajului Evangheliei. Mergeţi la casele voastre şi spuneţi cât bine v-a făcut vouă Dumnezeu», a mai adăugat ierarhul.

Citeste si...