Activitate catehetică pentru copii derulată de către Parohia „Sfântul Nicolae” din Buhuși
În Parohia „Sfântul Nicolae – Buhuși” s-a desfășurat luni, 21 martie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și prin grija părintelui paroh Vasile Cozma, o activitate care a avut ca rol conștientizarea necesității rugăciunii în viața micului creștin.
Astfel, copiii de la grădinița „Ștefan cel Mare” din Buhuși, prin bunăvoința doamnei director Emanuela Cozma și a doamnelor educatoare, au primit vizita părintelui Sorin Munteanu. În contextul „Anului omagial al rugăciunii în viața bisericii și a creștinului””, părintele a vorbit copiilor despre importanța rugăciunii în viața omului, dar și a micului creștin.
Copiii au învățat că fără rugăciune omul este lipsit de protecție, de înțelepciunea care vine de la Dumnezeu și că este o țintă ușoară pentru atacurile celui rău. Tot acum au înțeles că rugăciunea celui care trăiește fără păcat este ascultată de Dumnezeu, pentru că El nu rămâne insensibil la nevoile noastre, iar rugăciunea copiilor poate schimba și transforma cu ajutorul lui Dumnezeu locul în care ei trăiesc și aduce pace în lume.
Pentru că ne aflăm în perioada Postului Mare, ca pregătire pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului, la finalul activității, copiii au primit Sfânta Împărtășanie, iar cu ajutorul doamnelor educatoare au fost împărțite dulciuri tuturor copiilor din partea Bisericii .