Sfinții neamului – esența sufletului românesc

După ce a doua Duminică după Rusalii a fost închinată tuturor sfinților români, lunile iulie și august prilejuiesc cinstirea celor mai mulți dintre sfinții născuți în spațiul carpato-danubiano-pontic. Voievozi, ierarhi, cuvioși, mucenici sau simpli credincioși, toți au păstrat în suflet flacăra credinței, pe care o transmit tuturor celor ce se roagă lor. În acest context am găsit oportună explicarea semnificațiilor sărbătorii închinate sfinților români, precum și a modului în care se canonizează un sfânt în Biserica Ortodoxă.

S-a stabilit încă de multă vreme în Biserică, de către Sfinții Părinți, ca prima duminică după Rusalii să fie închinată tuturor sfinților creștinătății. Însă, datorită faptului că în Ortodoxie Bisericile sunt organizate după popoare, după cutume, după obiceiuri, după culturi, s-a stabilit să fie și o duminică a sfinților fiecărui neam. Această duminică urmează după Duminica Tuturor Sfinților. Astfel, fiecare popor ortodox are duminica sfinților ieșiți din neamul său. Așa putem vorbi despre duminica închinată sfinților din Grecia, sfinților Atonului, sfinților Bisericii din Rusia.

Cine ajunge sfânt?

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a considerat că este un lucru important să fie o sărbătoare specială închinată sfinților români, deoarece creștinismul nostru este apostolic. De când Sfântul Apostol Andrei a însămânțat cuvântul Evangheliei lui Hristos în părțile noastre, în Dobrogea, au rodit generații după generații de creștini. Și, iată, ne bucurăm că poporul român a dat din fiecare generație sfinți. O parte dintre acești sfinți ai neamului au fost păstrați de conștiința Bisericii, astfel, celor mai mulți dintre ei le cunoaștem nu numai numele, ci și cum și-au trăit viața, cum și-au modelat-o după poruncile Evangheliei lui Hristos, după canoanele Bisericii, după tradiția primită de la înaintași. Deci am putea spune că poporul nostru este un neam de sfinți, un popor care, deși a fost răstignit de mai multe ori în istoria sa, a înviat de fiecare dată datorită rugăciunilor sfinților – pentru că sfinții sunt rugători la Dumnezeu pentru neamul lor.

Între sfinții români canonizați se află persoane din toate categoriile sociale. Aceștia se află în toate treptele sau în toate cetele de sfinți. Primii și cei mai cinstiți sunt martirii. Având un creștinism primar, poporul nostru are și martiri din primele veacuri creștine. Sunt cunoscuți martirii dobrogeni, dar și alți martiri, din celelalte regiuni ale pământului străbun. La aceștia se adaugă sfinții cuvioși, ierarhi, voievozi (mai puțini decât la alte popoare, unde s-au canonizat mai ușor unii voievozi, boieri și oameni cu privilegii și responsabilități în societate), mame creștine, călugări și călugărițe. Dar poporul român are și foarte mulți sfinți anonimi. Nu întâmplător în 1986 s-au descoperit la Mănăstirea Neamț, chiar sub aleea care ducea spre biserică, un sfânt necunoscut.

O dovadă a multitudinii de sihaștri care au viețuit în părțile noastre o avem și în cartea “Vetre de sihăstrie românească” a părintelui Ioanichie Balan, care a dedicat un întreg capitol toponimiei și hidronimiei românești, de unde aflăm că multe dintre acestea fac trimitere la viața Bisericii, cum ar fi: “La cruce”, “La chilii”, “Poiana sihastrului”, “Poiana lui Pahomie”, “Pârâul lui Chiril” ș.a.. Chiar dacă noi nu cunoaștem pe cei care au sihăstrit acolo, a rămas în tradiție că a fost cândva acolo chilie de călugări, că a fost acolo un schit sau o biserică ș.a.m.d. De altfel, Sfântul Mitropolit Dosoftei în Didahiile sale, unde vorbește despre viața și petrecerea sfinților, spune că pădurile Carpaților „mișunau de călugări”. Însă despre mulți dintre aceia care s-au retras în munți, în peșteri, numai Dumnezeu știe cum au trăit și cum au murit.

Pelerinajele la sfinți – emblematice pentru evlavia poporului român

Poporul nostru are o evlavie deosebită pentru sfinți. Se cunosc marile pelerinaje care au și rămas emblematice pentru spiritualitatea poporului român. Astfel, putem vorbi despre cunoscutul pelerinaj la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, la Sfânta Parascheva de la Iași, unul dintre cele mai mari, despre pelerinajul din Suceava la Sfântul Ioan cel Nou, la Sfânta Filofteia de la Argeș, Sfântul Iosif de la Partoș, Sfântul Calinic de la Cernica. Au mai apărut după aceea moaștele Sfinților dobrogeni, cum sunt Sfinții martiri de la Niculițel, mai nou Sfinții Epictet și Astion.

În ultimul timp s-au mai adăugat și alte pelerinaje, dar nu de amploarea celorlalte. Așa sunt cele la Sfântul Teodosie de la Brazi, la Sfântul Onufrie de la Vorona, ale cărui moaște, după canonizare, s-au scos din cimitirul Mănăstirii de la Vorona, la Sfântul Gheorghe de la Cernica, la Sfântul Grigorie Dascălu.

În eparhia Romanului și Bacăului s-a născut Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești. Acesta este acum cunoscut ca sfânt în toată Ortodoxia, cinstit în Grecia și în Rusia. Moaștele lui sunt acolo unde și-a dat obștescul sfârșit, la Mănăstirea Valaam din nordul înghețat al Rusiei. Îi dezvoltăm cultul în eparhie citindu-i acatistul o dată pe săptămână, îi construim o mănăstire în satul său natal, îi cântăm troparul, condacul și slujba în ziua de pomenire, construim paraclise închinate lui, facem fundații și asociații în cinstea Sfântului Cuvios. Aceasta este o manieră de dezvoltare a cultului unui sfânt într-o regiune anume. Așa se face și pentru ceilalți sfinți mai noi: cum este la Mănăstirea Putna și în toată Moldova cultul bine-credinciosului voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, al Sfântului Daniil Sihastru în părțile Sucevei, al Sfântului Leontie de la Rădăuți. La aceștia se adaugă Sfinții nemțeni.

Trecerea Marelui Voievod Ștefan cel Mare în rândul Sfinților, prin hotărârea Sfântului Sinod al BOR din 20-21 iunie, anul mântuirii 1992, cu ziua de prăznuire 2 iunie, este, înainte de toate, împlinirea unei fapte bineplăcute lui Dumnezeu și potrivită cu evlavia poporului nostru dreptcredincios. Acum, la 510 ani de la trecerea sa la cele veșnice, putem să zicem toți dreptcredincioșii: „Măria Ta, suntem aici, căci Dumnezeu este cu noi și nimeni împotriva noastră. Amin.”

Sfinții verii

Pentru dezvoltarea cultului sfinților români este foarte utilă ideea de a lega prăznuirea sfinților români recent canonizați de hramurile mănăstirilor unde și-au dat obștescul sfârșit sau unde sunt moaștele lor. Astfel, la Mănăstirea Secu, care are hramul “Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” (29 august), s-a fixat să se sărbătorească a doua zi, imediat după hram, când de obicei se face slujba ctitorilor acelei mănăstiri, Sfântul Mitropolit Varlaam, care este înmormântat acolo. Iar mai târziu și Sfântul Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului, de asemenea a fost trecut în calendar tot pe 30 august, deci imediat după hram.

De asemenea putem vorbi și despre Sfinții nemțeni, a căror dată de pomenire este legată de cea a marilor praznice, cum este la hramul Mănăstirii Sihla (Schimbarea la față – 6 august) unde foarte mulți credincioși vin în pelerinaj, iar a doua zi este serbată Sfânta Teodora de la Sihla. De aceea este un pelerinaj amplu în zona aceea a Neamțului. De fapt sărbătoarea începe de la Mănăstirea Neamț, cu cinstirea Sfântului Cuvios Ioan Hozevitul de la Neamț (5 august). S-a căutat a se stabili data de prăznuire în așa fel încât sfinților să li se amplifice cultul, legându-i de mănăstirile unde și-au petrecut o parte din viață, de pelerinajele care sunt deja tradiționale, amplificându-se astfel cultul sfinților români canonizați în ultimul timp.

Cel mai important mod de amplificare a cultului sfinților îl reprezintă săvârșirea privegherii, a acatistelor și a paracliselor.

Nu este suficientă promulgarea canonizării unui sfânt, care, de altfel, se face după o cercetare științifică conformă unor criterii de canonizare. Dosarul pentru canonizare este înaintat comisiilor Sfântului Sinod și abia după aceea Sfântul Sinod, întrunit în ședință, aprobă canonizarea și proclamarea sfântului respectiv. Aceasta este partea de început, însă nu este suficientă. Apoi se prezintă icoana, la proclamarea sfinților, după aceea se oficiază slujba, care intră în tradiția liturgică a mănăstiriilor și parohiilor.

O altă modalitate de întărire a cultului sfinților este zugrăvirea acestora în biserici. În ultimii douăzeci de ani s-au construit și pictat multe biserici, aceasta fiind o oportunitate ca în desfășurătorul iconografic să apară sfinții recent canonizați. Parte din aceste biserici au primit chiar hramul unor sfinți români.

Dumnezeu acordă sfințenia

Cinstirea sfinților români este firească și pentru că aceștia au trăit în Biserică așa cum o facem și noi astăzi, au respectat aceleași cutume, care împodobesc Ortodoxia românească. Aceasta însă nu înseamnă că cei care îi cinstesc pe sfinții neamului îi neglijează pe cei din Biserica Universală.

Biserica se îmbogățește permanent cu noi sfinți. Spre exemplu, în părțile Moldovei, am pregătit slujba Sfântului Irinarh Rosseti, ctitorul Bisericii „Schimbarea la Față” de pe Muntele Tabor, unde este și înmormântat. El este și ctitorul Mănăstirii Horaița din județul Neamț. Am lucrat și la alcătuirea dosarului în vederea propunerii spre canonizare a eruditului ierarh Melchisedec Ștefănescu, cel care a fost episcop al Romanului.

Fiecare eparhie are o comisie liturgică care cercetează toate propunerile de sfinți pentru canonizare. La Comisia de canonizare de sfinți a Sfântului Sinod sunt mai multe dosare depuse care trebuie cercetate.

Trebuie să se știe însă că nu Sfântul Sinod face sfinții, ci Dumnezeu. Noi, potrivit unor criterii, facem doar analiza vieții lor, iar Biserica îi proclamă în urma unei analize amănunțite. Dumnezeu știe când trebuie să pună pe cineva în calendarul Bisericii. De aceea este foarte important ca noi să tragem concluziile, să simțim că Dumnezeu îi alege pentru a-i proclama ca sfinți, ca rugători. Viața în Dumnezeu și cu Dumnezeu s-a consumat deja în istorie. Noi tragem doar concluziile, mai târziu sau mai devreme, când Dumnezeu ne inspiră.

Cum sunt scrise slujbele sfinților

Fiind membru al Comisiei liturgice a Sfântului Sinod, am alcătuit slujba a peste 20 de sfinți care au fost canonizați în ultimul timp.

Mai întâi, pentru alcătuirea slujbei unui sfânt trebuie făcută o documentare foarte amănunțită, deoarece imnologia nu este narație, ci o poveste imnologică. Trebuie ținut cont de anumite criterii: trebuie să știi muzică foarte bine, tipic, liturgică și, evident, teologie, întrucât poți să faci confuzii și erezii prin imnologie. De aceea trebuie să ai un buchet de cunoștințe, după care poți începe să faci imnologie. Nu este greu sau ușor, dar numai cine a cântat și a stat foarte mult în biserică stăpânește topica și a cântării și a canoanelor, a imnurilor bisericești poate face asta. Sunt și terminologii speciale pentru cântările bisericești. Trebuie să ai câteva cunoștințe, și acestea se dobândesc doar prin practica liturgică îndelungată în biserică.

Atunci când începi să scrii slujba unui sfânt, îl rogi mai întâi să te inspire. Este o legătură de credință, ființială. Începi să cercetezi în amănunt viața lui, începi să te atașezi de el, căci sufletele comunică, și atunci Dumnezeu te inspiră să poți alcătui slujba.

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului

Citeste si...

Leave a Reply