“Sfinții români sunt modele pentru creștinii de astăzi”
Marți, 14 aprilie, în cea de-a treia zi închinată Învierii Domnului, creștinii prezenți în catedrala Arhiepiscopală din Roman au adăugat la bucuria pascală specifică acestei perioade luminate și cinstirea Sfântului Pahomie de la Gledin, unul dintre cei patru sfinți ierarhi care au șezut pe scaunul vlădicesc de la Roman.
Marți, 14 aprilie, în cea de-a treia zi închinată Învierii Domnului, creștinii prezenți în Catedrala arhiepiscopală din Roman au adăugat la bucuria pascală specifică acestei perioade luminate și cinstirea Sfântului Pahomie de la Gledin, unul dintre cei patru sfinți ierarhi care au șezut pe scaunul vlădicesc de la Roman.
Slujba Sfintei Liturghii arhierești, la care au luat parte părinții slujitori de la Catedrala arhiepiscopală, preoți ai protopopiatului Roman, ieromonahi, monahi și monahii, a fost încununată de cântările specifice închinate Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin interpretate de corul Mănăstirii Giurgeni.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit celor prezenți despre importanța cinstirii Sfântului Pahomie de către creștini și a promovării sfinților locali în contextul hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la declararea anului 2015 ca An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii:
În același timp, Înaltpreasfinția Sa a subliniat celor prezenți motivația prezenței soborului slujitorilor în catedrala Arhiepiscopală, în această zi de 14 aprilie, când se face pomenirea Sfântului Pahomie: „Astăzi am fost prezenți în mod deosebit în Catedrala arhiepiscopală pentru a arăta cinstirea pe care o aducem sfinților români și, în același timp, este urmare a hotărârii de a le promova viața și activitatea. Sfinții români sunt modele pentru creștinii de astăzi și actualmente sunt rugători la Preamilostivul Dumnezeu pentru neamul românesc, pentru biserica din care fac parte, pentru ca valorile neamului să fie apărate de vitregiile vremurilor. Sperăm ca în fiecare an Sfântul să ne cheme în rugăciune, pentru a-i promova cultul prin zugrăvirea de icoane, închinarea de lăcașuri sfinte și de slujbe speciale”.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a remarcat faptul că Eparhia Romanului este singura din Patriarhia română care are bucuria de a cinsti patru sfinți ierarhi care să fi stat pe scaunul istoric vlădicesc de la Roman, iar cinstirea lor este în mod deosebit pusă în valoare în anul acesta care a fost declarat de către Sfântul Sinod ca An omagial al misiunii parohiei și mănăstirii:
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a a mulțumit tuturor celor prezenți și în mod deosebit delegației obștii Mănăstirii Giurgeni și părintelui Antonie Jeflea, starețul acestei mănăstiri, una dintre cele mai reprezentative oaze de spiritualitate din Eparhia Romanului: