Sfinţirea așezământului social-filantropic în parohia Săucești

Înaltpreasfinţitul  Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, va sfinţi duminică – 31 iulie 2016, așezământul social-filantropic ,, Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din parohia Săucești, Protopopiatul Bacău.

Afis Saucesti (1)

Duminică–31 iulie Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului se va afla în mijlocul credincioșilor din parohia Săuceşti, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” pentru a sfinți ațezământul social-filantropic ,, Intrarea Maicii Domnului în Biserică”.

Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ierarhul locului, va sfinți și va desăvârși truda credincioșilor și autorităților locale implicate în realizarea acestui frumos edificiu ce va deservi necesitățile pastoral-misionare și filantropice ale parohiei. „Construcția a început în anul 2008 fiind alcătuită dintr-o sală de mese centrală, bucătărie cu utilități și capelă mortuară. Tehnica picturii în acrilic a fost realizată între anii 2012-2016 „, a declarat preotul paroh Ioan Vadana.

Odată cu acest frumos eveniment din viața parohiei vor fi aduse aici, spre închinare părticele din moaștele sfintei Cuvioase Parascheva, ale sfântului Antipa de la Calapodești precum și ale altor sfinți din racla de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman.

„Începând cu primele ore ale dimineții sunt așteptați toți cei care doresc să se împărtășească din bucuria acestui înălțător moment în comuniune de rugăciune”, a adaugat pr. Ioan Vadana.

Afis Saucesti (1)

 

You may also like...