Sfințirea Laboratorului de Radiologie a Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău
Marți, 22 octombrie 2024, a avut loc inaugurarea corpului de clădire dedicat Laboratorului de Radiologie și Imagistică medicală din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău. În urma finalizării lucrărilor de reabilitare a Dispensarului, laboratorul a fost dotat cu un aparat radiologic de ultimă generație și cu un Computer Tomograf modern, aceste dotări facilitând pacienților servicii de diagnostic și tratament la cele mai înalte standarde.
Slujba de binecuvântare a noilor spații reabilitate a fost săvârșită de către părintele protopop Eugen-Ciprian Ciuche, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, înconjurat de un sobor de preoți și în prezența autorităților locale și a cadrelor medicale.
Cu această ocazie părintele protopop a felicitat conducerea spitalului și pe reprezentanții administrației locale pentru eforturile depuse în reabilitarea întregului spital de Pneumoftiziologie, care deservește prin specificul său medical întregul județ. De asemenea a felicitat întregul colectiv medical al spitalului pentru profesionalismul și devotamentul care îl depun în munca pe care o desfășoară zilnic spre folosul celor aflați în suferință.
La finalul slujbei, ca dar din partea Înaltpreasfinției Sale, Părintele Arhiepiscop Ioachim, a fost oferită o icoană a Sfântului Nectarie, care să fie ocrotitor al personalului și pacienților compartimentului de radiologie a spitalului.
Pr. Ionuț-Alin Afrențoaie