Sicomorul lui Zaheu*

Mânat de un impuls ascuns,
Acest pitic numit Zaheu
Ignoră azi statutul său,
Pornind să vadă pe Iisus.

Mulțimea făcând paravan,
Deși el glasu-I auzea,
El totuși nu-L putea vedea.
Speranța lui sfârși în van.

Însă un gând provocator
Trecu prin mintea lui Zaheu,
Că o zbughi instantaneu
Să urce într-un sicomor.

Fierbând în sine, bietul om,
Că-și vede visul împlinit,
Simțea că timpul a sosit.
Ca un copil, urcă în pom.

Din dud Zaheu îl aștepta,
Ca și Adam cândva în Rai,
Să treacă Iahve cu alai
Să-și vadă creatura sa.

Cum el stătea pitit, ascuns,
Aevea ochii lui vedeau,
Cum oamenii se îmbulzeau,
Ca să atingă pe Iisus.

Hristos cu pașii Săi năstavi,
Urmându-și calea Sa vorbind,
Se mai oprea din când în când,
Să-și pună mâna pe bolnavi.

Ajuns de-acum sub sicomor,
Iisus s-opri la umbra sa.
Deasupra lui, Zaheu stătea
Cu duh jinduitor.

Acest tablou e inedit:
Cum vameșul cel păcătos,
Să stea deasupra lui Hristos?
Nimeni nu s-a gândit!

Vechiul Adam, odinioară,
Urcând în pom, el a murit;
Noul Adam s-a-nomenit,
Să fie omului scară…!

„Zaheu, zice Iisus blajin,
grăbește-te și te pogoară,
Că astăzi, iată, bunăoară,
La tine-n casă vreau să vin.”

Zaheu grăbit din pom coboară.
Smerit, mândria el și-o lasă,
Invită pe Iisus în casă,
Că El era divina scară.

Zaheu primi cu bucurie
Pe Iisus în casa sa,
Lăsând mulțimea ce zicea:
„Aceasta este blasfemie!”

Însă Hristos i-a ignorat,
Știind că omu-i versatil,
Asemenea unui copil,
Și la Zaheu El a intrat.

Zaheu simți un har nespus,
În capul oaselor șezând,
În lacrimi ochii săi având,
Se spovedește lui Iisus:

„Stau, Doamne, azi în fața Ta,
Cernita haină să-mi dezbraci;
Promit că voi da la săraci
Mai toată avuția mea.

Iisus îi zice ca balsam,
Simțind pe vameș convertit,
„Azi casa ta s-a mântuit,
Că tu descinzi din Avraam.”

Iisus Hristos, blândul Păstor,
Ca Fiul al Omului, din cer
Și-a cules propriu-I giuvaer,
În Ierihon, din sicomor.

*Meditație lirică la pericopa evanghelică din Duminica a 32-a  după Rusalii
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim