Slujbă arhierească cu prilejul hramului de vară al Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” Bacău

În Duminica a II-a după Rusalii (18 iunie 2023), închinată Sfinților Români, Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău şi-a sărbătorit Hramul de vară. Cu acest prilej, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de către Înaltpresfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, împreună cu un sobor alcătuit din preoţi şi diaconi, sub protia părintelui Eugen-Ciprian Ciuche, protoiereu al Protopopiatului Bacău.

Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită în Altarul de vară, adunând la rugăciune în „Grădina Sfinților Trei Ierarhi” numeroşi credincioși din zona de nord a municipiului Bacău. Elevi ai Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” din Bacău, la început de vacanţă, au venit însoţiţi de părinţii, bunicii şi profesorii lor, primind fiecare câte o icoană reprezentând unul din Sfinţii Români. „Tineri de toate vârstele”, cu icoane în mâini, au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim.

Cu acest prilej, Înaltpresfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim împreună cu soborul şi credincioşii au înălţat rugăciuni de mulţumire, a fost rostit Acatistul Sfinţilor Români, precum şi o rugăciune alcătuită de Chiriarh pentru elevii şi studenţii care vor intra în examene. În cuvântul de învăţătură, subliniind importanţa sărbătorii, Înaltpreasfinţia Sa a menţionat: „Sfinţii Români pe care îi prăznuim astăzi în mod deosebit, să fie ajutătorii voştri, să fie sprijinitorii voştri. Ei s-au născut din mame creştine, din mamele noastre sfinte. Chiar dacă în calendar nu sunt trecute mamele Sfinţilor Români, avem exemple mamele Sfinţilor Trei Ierarhi, sfinţi care au devenit învăţători ai lumii şi ajutători ai oamenilor.”

Un număr de 400 de icoane ale Sfinţilor Români au fost dăruite de Parohie, fiind procurate prin intermediul Serviciului de colportaj „Sf. Dionisie Exiguul”, credincioşii primind şi produse de patiserie de la Brutăria „Bethleem”, a Centrului Eparhial de la Roman.

La final, părintele paroh Aurel Cîrlan, împreună cu preoţii co-slujitori, Pr. Mihai-Flavius Balaban şi Pr. Marian Gliga, a mulțumit Chiriarhului pentru arhiereasca binecuvântare, preoților şi diaconilor pentru slujire, copiilor şi tuturor și enoriașilor pentru participare.

În cadru slujbei, părintele Iftime Cornel, preot slujitor al Parohiei Măgura II din Protoieria Bacău a primit hirotesia întru duhovnic. Răspunsurile la strană au fost date de un grup alcătuit din absolvenţi de Teologie şi Conservator din Iaşi.

You may also like...