Slujbă de Priveghere închinată icoanei Maicii Domnului „Prodromița”
Joi, 11 iulie 2019, băcăuanii au venit în număr mare la Biserica militară „Sfântul Gheorghe şi Eroii Neamului” pentru a cinsti icoana Maicii Domnului Prodromița, a cărei copie a fost adusă de la Schitul Românesc „Prodromu” din Sfântul Munte Athos. Această icoană este printre puținele din lumea ortodoxă nefăcută de mâna omenească, adică pictată, zugrăvită în chip minunat.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului si Bacăului, slujba de Priveghere a început de joi, 11 iulie, ora 21, cu slujba Ceasului 9, Vecernia şi Litia ,Utrenia Miezonoptica, Ceasurile 1, 3 şi 6, și s-a încheiat vineri, 12 iulie, cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
Alături de părintele paroh Lucian Butnaru, au fost prezenți părintele Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, părintele Serafim Huzdup, consilier eparhial, părintele Costică Busuioc, protopop al Protoieriei Bacău, care, împreună cu un sobor de 15 preoţi au oficiat slujba de priveghere în cinstea Maicii Domnului.
O bucurie a fost și venirea unui cor de maici de la Mănăstirea „Tisa Silvestri”, la orele 12 noaptea, care au adus slavă și alinare celor prezenți cu vocile lor duioase, care se completau cu cele ale arhidiaconilor şi diaconilor.
La finalul rugăciunilor, comitetul organizatoric a pregătit o agapă frățească, în semn de mulțumire pentru osteneala depusă, după rânduiala athonită. Mesele pline de alimente, au fost așezate sub corturi militare, iar credincioșii care au rezistat până după orele 3 dimineața, s-au bucurat ca într-o mare familie.