Susținerea elevilor merituoși dar și a celor nevoiași – un răspuns al Bisericii la întrebările societății

Peste 93 la sută dintre elevii care învață în școlile, liceele și colegiile din județul Bacău au optat să se înscrie la ora de religie în scurta perioadă de timp pe care părinții au avut-o la dispoziție.

ips_si_copiii

Peste 93 la sută dintre elevii care învață în școlile, liceele și colegiile din județul Bacău au optat să se înscrie la ora de religie în scurta perioadă de timp pe care părinții au avut-o la dispoziție.  Mobilizarea admirabilă a celor care au spus ”DA” lui Dumnezeu în instituțiile de învățământ demonstrează încă o dată spritualitatea și dragostea față de valorile creștine ale celor care trăiesc pe raza județului Bacău, respectiv în Arhiepiscopia Romanului și a Bacăului.

”În baza numărului de elevi din județul nostru, la nivel național ne situăm pe locul al VII-lea, foarte aproape de județul Iași”, a declarat părintele Ionuț Căsăneanu, inspector de specialitate la disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bacău.

Dincolo de speculațiile tendențioase apărute în spațiul mediatic, această mărturisire a dorinței de a studia pe mai departe disciplina Religie constituie și o dovadă a faptului că proiectele educaționale, social-filantropice și misionare derulate în această eparhie în ultimii ani s-au bucurat de apreciere în rândul tinerilor și părinților. Aceasta întrucât, în ultimii ani, elevii de elită ai județului Bacău au fost premiați ca urmare a implicării directe a ÎPS Arhiepiscop Ioachim, în cadrul unor programe desfășurate la finele anului școlar. Mai mult, cei mai nevoiași dintre elevi au primit rechizite, suport material și financiar în cadrul unui amplu proiect, ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”, desfășurat de Eparhia Romanului și Bacăului, în toate orașele mari din județ, cu participarea a câtorva mii de copii.

”Proiectele cultural-educaționale desfășurate în parteneriat cu instituțiile de învățământ preuniversitar în ultimii ani au dat naștere unor programe de suflet în care principalii beneficiari sunt tinerii eparhiei noastre. Alături de proietul „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”,  implementat în Roman și Bacău, mai sunt în derulare atât la începutul, cât și la sfârșitul anului școlar, și alte proiecte ce vizează promovarea valorilor ce dau identitate culturală și religioasă tinerelor vlăstare care studiază și se formează în școala românească” a explicat preotul Valentin Băltoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Citeste si...