Sute de elevi băcăuani răspund la chemarea Mântuitorului ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”
Sute de elevi din parohiile băcăuane s-au bucurat miercuri – 10 septembrie, în contextul începerii noului an școlar, de binecuvântarea Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în cadrul unor slujbe speciale oficiate la bisericile ”Precista” și ”Sfântul Gheorghe” din municipiul Bacău.
„Evenimentul de astăzi este în același timp un început dar și o continuare; spun aceasta pentru că ne aflăm cu toții la cea de a doua ediție a proiectului eparhial ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”, un amplu program spiritual-cultural și educativ ce se derulează, la inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, în întreaga Arhiepiscopie a Romanului și Bacăului” – a spus părintele protopop Costică Busuioc.
” … și este în acelaşi timp o prefață – evenimentul de astăzi, pentru că el deschide această ediţie a proiectului în Protopopiatul Bacău… şi nu oricum, ci în prezenţa şi sub binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul!”
Programul evenimentelor dedicate celei de a doua ediții a proiectului ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”, a început la ora 16.00 în biserica ”Precista”, continuând apoi la ora 19.00 la biserica ”Sf. Gheorghe”. Rugăciunile rostite de ierarh și dialogul emoționant al acestuia cu copiii au constituit o adevărată bucurie atât pentru micuții prezenți în sfintele lăcașuri, cât și pentru părinții și bunicii acestora.
Alături de arhiereasca binecuvântare, cei peste 800 de elevi prezenți la cele două biserici au primit și cadouri din partea ierarhului și a preoților slujitori din parohiile implicate în derularea acestui proiect.
Aşezat sub directa coordonare a Preasfințitului Părinte Ioachim, programul cultural-educațional ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți” subliniază grija pentru tinerele generaţii şi evidenţiază responsabilitatea, iubirea părintească şi “purtarea de grijă pentru cei mai mici fii ai Bisericii”, cei care vor trebui să preia tezaurul cultural și religios al bisericii și neamului nostru românesc.
Cu atât mai mult acum – la început de an şcolar, preoţi şi profesori, părinţi şi bunici, împreună trebuie să redescopere importanţa trăirii frumoase, a educaţiei creştine, complete şi echilibrate, şi mai ales puterea rugăciunii curate; suntem datori a le oferi copiilor nu doar sprijinul material ci şi ocrotire, sfat bun şi mai ales ajutorarea spirituală. Tocmai de aceea totul începe cu rugăciunea de sfinţire a apei şi Te-Deum la început de an şcolar.
Programul ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți” se derulează pe parcursul întregului an şcolar, momentul festiv al deschiderii fiind doar un preambul şi început binecuvântat pentru celelalte etape.
Astfel, prin toate parohiile sale, Protopopiatul Bacău susţine performanţa şi în acelaşi timp sprijină copiii aflaţi în orice fel de dificultăţi. Dacă ultima etapă o reprezintă festivitatea de premiere a elevilor merituoşi (şefii de promoţie ai colegiilor şi liceelor din întreg judeţul dar şi cei care vor obţine rezultate la olimpiadele şi concursurile şcolare de religie), partea cea mai reprezentativă (ca întindere) este susţinerea elevilor fără posibilităţi materiale.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, prin toate parohiile sale din cele şase Protopopiate, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului va acorda sprijin direct şi concret oferind burse, rechizite şi uniforme şcolare, îmbrăcăminte, încălţăminte, plata transportului, meditaţii şcolare gratuite dar şi alte ajutoare materiale în funcţie de nevoile fiecărui elev şi posibilităţile fiecărei parohii.