Tabără urbană „Cultură şi spiritualitate” în Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” Bacău
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Parohia „Sfinţii Trei Ierahi” din Bacău, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” şi Asociaţia „Treime de Arhierei”, în săptămâna 04 – 10 iulie 2022, s-a desfășurat prima serie din ediţia I a Proiectului educaţional cultural-catehetic: Tabără Urbană „Cultură şi spiritualitate”.
Activităţile acestui nou format al „Şcolii de vară” s-au desfășurat sub îndrumarea părintelui paroh, Aurel Cîrlan şi a preoţilor slujitori, Mihai-Flavius Balaban şi Marian Gliga, cu participarea unor profesori din cadrul Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” Bacău şi cu sprijinul voluntarilor Asociaţiei „Treime de Arhierei”.
În cadrul acestui proiect, peste 50 de copii şi aproximativ 10 voluntari au participat la diverse ateliere desfăşurate în incinta Centrului socio-cultural, în interiorul bisericii, în Altarul de vară, dar şi în curtea bisericii. În fiecare zi, au fost abordate diferite teme prin activități educativ-recreative pe ateliere de tip Freinet: ancheta documentară, jurnalul, creație manuală, jocuri cooperative, text liber, corespondența școlară, ș.a. dar și culturale şi catehetice, sub atenta supraveghere a preoţilor, a voluntarilor şi a cadrelor didactice.
Temele principale ale „Şcolii de vară” au fost puse în contextul „Anului omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului”, având următoarele obiective:
– deprinderea tinerilor cu viața religioasă şi cu rugăciunea;
– descoperirea valorilor naţionale, culturale şi religioase;
– dezvoltarea valorilor morale şi personale;
– descoperirea frumuseții cultului, a culturii și a jocurilor cooperative;
– dezvoltarea capacității de creație literară și artistică.
În fiecare zi, atelierele s-au desfășurat în intervalul orar: 09.00 – 16.00, cu pauză de masă, copiii primind din partea organizatorilor, în afara prânzului, gustări, prescuri, fructe şi dulciuri.
Dintre activitățile desfășurate, amintim:
– rugăciuni, cateheze şi convorbiri duhovniceşti (preoţii parohiei);
– „Micii creştini” (doamna Prof. de Religie, Mirela Cîrlan);
– dezvoltare personală şi comunicare (pr. Aurel Cîrlan);
– ateliere de creaţie tip FREINET: anchetă documentară, jurnal, creaţie manuală, educaţie muzicală, jocuri cooperative, text liber (doamnele Prof. înv. primar Todirică Luminiţa, Găbureanu Manuela, Munteanu Nina şi doamnele profesoare Bârgăoanu Marcela, Buzariu Iustina, Crăciun Maria şi Gherasim Florentina);
– iniţiere în Şah, „Sportul minţii” (domnul Daniel Munteanu);
– intonarea de cântece populare, patriotice şi pricesne (preoţii parohiei);
– desen, pictură pe farfurii, pe pietre, pe tricouri şi face painting (doamna Andreea Brehoi);
– activităţi de informare şi prevenţie în parteneriat cu instituţiile statului (Inspectoratul de Poliţie Județean Bacău, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău, Serviciul de Ambulanţă Județean Bacău;
– jocuri recreative şi comunicare (voluntarii parohiei).
Părintele paroh, Aurel Cîrlan împreună cu preoţii slujitori au mulţumit şi au felicitat în aceeaşi măsură pe toţi cei implicaţi în buna desfăşurare a acestei Tabere urbane, alese mulţumiri Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru arhiereasca binecuvântare, precum şi următoarelor instituţii participante: Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bacău.
Aceleaşi gratitudini au fost adresate doamnei Prof. Drăgoi Alina-Georgeta (Directorul Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” Bacău), doamnei Cîrlan Mirela-Nela (profesor de Religie Ortodoxă la Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău), profesorilor din învăţământul primar: Todirică Luminiţa, Găbureanu Manuela, Munteanu Nina, doamnelor profesoare: Bârgăoanu Marcela, Buzariu Iustina, Crăciun Maria şi Gherasim Florentina, domnului Dr. Adrian Colibaba (medic în cadrul Serviciului de Ambulanţă Bacău), domnişoarei Ursache Diana –Elena (Asistent social în cadrul parohiei), doamnei Andreea Brehoi (artist plastic şi voluntar în cadrul Asociaţiei „Treime de Arhierei”), domnului Daniel Munteanu, copiilor, părinţilor, bunicilor, voluntarilor şi tuturor celor implicaţi.
Copiii au fost foarte încântaţi de toate activităţile desfăşurate, notând în fiecare zi gândurile şi impresiile lor în Jurnalul Taberei Urbane. Munca lor de o săptămână a fost încheiată prin participarea la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi prin Sfânta Împărtăşanie. Prezentăm în continuare câteva din impresiile lăsate de participanţi şi de voluntari:
„Pentru mine, această Tabără urbană a fost o experiență plăcută. M-au încântat jocurile și activitățile educativ-recreative, prin intermediul cărora am reușit să acumulez informații, să îmi dezvolt imaginația și să îmi fac prieteni noi. Mi-a plăcut faptul că preoții, cadrele didactice și voluntarii au fost implicați și au reușit să păstreze o atmosferă prietenoasă și relaxantă. Apreciez faptul că totul a fost foarte bine organizat!” (Demici Nicoleta, participant)
„În calitate de voluntar, pot spune că a fost o experineță deosebită. Cu ajutorul voluntariatului am cunoscut persoane noi și am înțeles că trebuie să-ți asumi o mare responsabilitate față de toți. Scopul este de a lucra în echipă și de a învăța să comunici deschis. Pentru mine, voluntariatul însemnă foarte mult, deoarece mi-am dezvoltat mai bine abilitățile sociale și practice. Mi-a făcut plăcere să stau în preajma copiilor și cu ajutorul lor am descoperit lucruri noi. În final vreau să vă spun că viața de voluntar este unică și minunată.” (Coşeraru Andreea, voluntar)
„În cadrul acestui proiect m-am simțit ca un frate mai mare pentru toți copiii. Toate activitățile, atelierele și jocurile mi-au pus la încercare răbdarea, atenția și capacitatea de organizare. În calitate de voluntar, am fost onorat să mă implic la buna desfășurare a proiectului Tabără urbană „Cultură și spiritualitate”. Mulțumesc părinților și organizatorilor pentru că mi-au dat această șansă de a mă implica şi de a mă dezvolta pe plan social și nu numai”. (Olariu Andrei-Cosmin, voluntar)