Taina Sf. Maslu în parohia „Sf. Gheorghe” din comuna Letea Veche
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în data de 3 aprilie 2024 a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu în parohia „Sfântul Gheorghe” din comuna Letea Veche, județul Bacău.
La cererea enoriașilor parohiei, părinţii Palur Alexandru și Palur Ioan, alături de un sobor de preoți, au săvârșit rugăciuni pentru sănătatea și tămăduirea grabnică a bolnavilor aflați în suferință, pentru cei mobilizați la pat sau aflaţi în spitale.
Mila Bunului Dumnezeu a fost chemată să se reverse asupra tuturor credincioșilor, care în acest Post sunt îndemnaţi să se apropie mai mult de Biserică și de Sfintele Taine.
La sfârșitul slujbei, preotul Palur Alexandru i-a miruit pe credincioșii prezenți cu untdelemn sfințit, le-a împărțit anafură, aghiazmă mică și a oferit o masă caldă cu bucate de post tuturor celor prezenți.
(Pr. P. A.)