Testamentul Maicii Evlampia Corciu, Stareţa Mănăstirii Parincea
În mănăstirea dintre dealuri,
La Sfântul Neculai din câmp,
Şi Precista pare azi tristă,
În cel mai vesel anotimp.
.
Par triste florile câmpiei,
Că de trei zile sunt udate,
Dar nu de picături de ploaie,
Ci lacrimi de măicuţe-ndoliate.
În tot acest decor de ţintirim,
Pe catafalc, cu chip tihnit,
Stă prima maică, maica lor,
Ce-şi doarme somnul liniştit.
.
Născută parcă pentru jertfă,
Ea şi-a purtat cu cinste crucea,
Un sfert de veac s-a ostenit,
Să-nalţe chinovia din Parincea.
.
Evlampia şi Mihail duhovnic,
Săraci şi singuri pe pământ,
Au ridicat Măicuţei Sfinte,
Un trainic, preafrumos aşezământ.
.
În urma lor stă strajă, în lumină,
Grădină de măicuţe şi de flori,
Ogor mănos, livezi îmbelşugate,
Cu rugi suave dătătoare de fiori.
.
Părintele plecat-a mai devreme,
Iar azi Hristos o cheamă şi pe ea.
Să meargă-n Rai, că-n viaţa efemeră
Nu mai voia nimic, atât îşi mai dorea.
.
Azi chipul ei se scaldă în lumină
Un nimb firav, pe cap îl desluşeşti
Ca Simeon ea parcă ne vorbeşte:
O, Doamne Sfinte, acum mă slobozeşti!
.
Primeşte duhul meu în pace,
Îmi iartă mie tot ce Ţi-am greşit.
Tu eşti Stăpânul ce mi-a dat putere
Să fac o parte din tot ce s-a zidit.
.
Dar nu de ziduri inima îmi plânge,
Ci pentru cele ce le-am adunat.
Nu le lăsa orfane, Doamne Sfinte,
Aceste maici pe care mi le-ai dat!
.
Tu, dă-le sănătate şi putere,
Ca viaţa cea obştească s-o ducă mai uşor.
Credinţă şi Nădejde, Iubirea cea divină,
Să poarte-n suflet în toată viaţa lor.
.
Să ţină cu-acribie rânduiala,
Să nu-şi încalce măreţul jurământ,
Din când în când, aprindă-o lumânare
Sau rugă să-mi citească la mormânt.
.
Şi dacă amnezia cuprinde-va pământul,
Iar lumea stricăciunii va fi dată,
Acest cuvânt, ca testament rămâne:
O Mamă iubitoare nu moare niciodată!
.
(de IPS Arhiepiscop Ioachim, 08.06.2015, Mănăstirea Parincea)
