Tineri preoți hirotesiți duhovnici pe ”Meteora” Bacăului

Doi tineri preoți au fost hirotesiți duhovnici în cadrul slujbei oficiate de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim la mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului.

img-20161118-wa0001
img-20161118-wa0002
img-20161118-wa0003

Preotul Radu Mihai Rotaru de la parohia Corneț (Protopopiatul  Moinești) și preotul Dănilă Liviu Costel de la Parohia Valea Caselor (Protopopiatul Bacău) au fost hirotesiți duhovnici de Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, vineri, 18 noiembrie, în cadrul slujbei oficiate la mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului. Ca în fiecare vineri din perioada celor patru posturi mari din timpul anului bisericesc, și în această zi din postul Nașterii Domnului, ierarhul s-a rugat alături de pelerinii și credincioșii băcăuani din zona Bacăului, care au participat la slujba Sfântului Maslu. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre slujirea de preot duhovnic, care este de mare importanţă, întrucât ea arată o lucrare deosebit de necesară în viaţa Bisericii, dar și despre importanța și semnificația postului pentru viața creștinului. (Preot Constantin Gherasim)

You may also like...