Un tătic în cer, un părinte pe pământ, ediția a 2-a

Sâmbătă, 5 decembrie 2020, la Biserica „Sf. Gheorghe” din Bacău a avut loc cea de a doua întâlnire a IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim cu preotesele văduve și copiii preoților din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului rămași fără tată la o vârstă fragedă.

Prima întâlnire de acest fel a avut loc pe 6 decembrie 2019, marcând debutul anului omagial 2020, dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pastorației părinților și copiilor. Anul acesta, în ajun de Sfântul Nicolae, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, a invitat 7 familii ale preoților trecuți la Domnul, în care sunt copii minori, pentru a petrece câteva momente împreună, în sânul marii familii duhovnicești pe care o reprezintă Biserica.

Evenimentul dedicat copiilor și mămicilor care se află în această situație delicată a debutat cu slujba de pomenire, oficiată de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, în prezența membrilor familiilor și a unui mic sobor de preoți din care au făcut parte arhim. Pimen Costea, vicar-eparhial, pr. Ilarion Mâță, Consilier eparhial al Sectorului social-filantropic, pr. protoiereu Eugen Ciprian Ciuche și preoții slujitori ai Bisericii “Sf. Gheorghe”. Momentul plin de încărcătură emoțională a adunat în jurul ofrandelor aduse ca jertfă pentru sufletele celor adormiți întru Domnul copii, mămici și bunici îndurerați, dar cu nădejdea că au acum în Cer rugători lângă Tronul dumnezeiesc.

La finalul slujbei de pomenire, pr. consilier eparhial Ilarion Mâță a ținut un scurt cuvânt în care a prezentat programul eparhial “”Un tătic în Cer, un părinte pe pământ”, aflat anul acesta la a doua ediție și a mulțumit chiriarhului pentru binecuvântare și susținere, iar participanților pentru că au acceptat invitația de a petrece împreună în rugăciune ziua din ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae.

În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim le-a adresat doamnelor preotese și copiilor acestora un cuvânt de binecuvântare și încurajare, exprimându-și speranța că vremurile grele, pe care le trăim cu toții din cauza pandemiei care ne-a schimbat viața anul acesta, nu ne vor face să uităm că „formăm împreună o mare familie duhovnicească, în care nu ne abandonăm unul pe celălalt, oferindu-ne sprijin în marile încercări ale vieții. Dragi copii, vă îndemn să rămâneți alături de mamele voastre, să le susțineți în dificila încercare prin care treceți împreună.

Suntem aici să vă arătăm compasiunea noastră, să vă arătăm că suntem alături și vă susținem, atât cât ne stă în putință, și sperăm să o facem atât timp cât va fi nevoie.”

Apoi, chiriarhul a oferit darurile pregătite pentru cei 13 copiii minori și pentru cele 7 familii, care, de altfel, sunt sprijinite financiar lunar, pe parcursul întregului an, din Fondul eparhial Filantropia, pentru preoți.

La final, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a oferit în dar tuturor celor prezenți colindul Isihia Nativității alcătuit cu prilejul Crăciunului de anul acesta, iar ca răspuns, copiii l-au colindat pe ierarhul de la Roman, amintind astfel de frumoasele tradiții care însoțesc Naștrerea Domnului. (M.I.)

You may also like...