Activitate artistică și culturală de Ziua Copilului în Parohia Valea Mare Roșiori

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim la Parohia Valea Mare Roșiori, Protoieria Bacău, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, au avut loc mai multe activități, printre care amintim intonarea Troparului Hristos a Înviat, urmat de activitățiculturale, și anume colorarea si pictarea unor imagini cu conținut religios precum, icoane sau scene biblice.

La această activitate au participat peste 80 de copii din parohie, împreună cu mame, bunice sau însoțitori. Toți aceștia au participat cu bucurie și devotament la activitatea pe care părintele paroh Diaconu Ștefan, împreună cu doamna preoteasa Lenuța-Claudia le-au pus-o înainte spre a răspunde nevoii lor de a-și manifesta trăirile normale ale copilăriei într-un cadrul religios din care îți pot împământeni câteva valori morale pentru viitor.

În încheierea zilei, părintele paroh a rostit un cuvânt de folos copiilor, vorbindu-le despre prietenie și importanța ei în viața tinerilor, le-a mulțumit pentru bucuria cu care au răspuns acestei zile pregătite special pentru ei și i-a anunțat că activitățile cu ei vor continua pe tot parcursul verii prin alte întâlniri în cadrul cărora vor avea diverși invitați și vor face felurite acțiuni cu caracter religios, duhovnicesc, artistic și cultural.

You may also like...