Hramul paraclisului Mănăstirii din Valea Budului

În seara zilei de 21 iulie 2018, la vecernia prăznuirii Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena, cu prilejul hramului paraclisului Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Valea Budului, soborul de maici de la acest Metoc Chiriarhal condus de către maica stareţă, savrofora Magdalena Budeanu, împreună cu preoţii şi credincioşii veniţi la rugăciune pe „Meteora Bacăului”, au avut bucuria de a participa la slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.

DSC_0104
DSC_0034
DSC_0054
DSC_0065
DSC_0093
DSC_0141
DSC_0150
DSC_0161
DSC_0171
DSC_0193
DSC_0203

În ziua de prăznuire a celei care a fost „întocmai cu Apostolii”, Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena, la ceas de seară, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, înconjurat de un sobor de preoţi condus de către părintele Costică Busuioc, Protoiereu al Bacăului, a oficiat Vecernia cu Litie la Metocul din Valea Budului. În cadrul acestei slujbe, a fost hirotesit întru duhovnic părintele Vlad Dăscălaşu, recent hirotonit preot pe seama parohiei Pădureni din Protopopiatul Bacău.

În cuvântul de învăţătură, Chiriarhul locului a subliniat importanţa purtării unui nume de sfânt, concluzionând:

Rog pe Bunul Dumnezeu să vă cheme pe toţi pe nume şi să vă înscrie în Cartea Vieţii, pentru ca să devenim împreună, în comuniune, prieteni şi casnici ai lui Dumnzeu. Când porţi numele unui sfânt intri în comuniune cu el. Ca un sfat duhovnicesc, când ne prăznuim numele, adică sărbătorim ziua onomastică, mai întâi trebuie să mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a dat viaţă şi ne-a înscris în Biserica Lui, apoi trebuie să cinstim părinţii născători, datorită faptului că mulţi sunt uitaţi. Cei care au părinţii în viaţă să meargă la ei şi să le sărute mâna, să le mulţumească pentru faptul că le-au dat viaţă de la Dumnezeu şi totodată au primit educaţie şi creştere aleasă. Şi dacă părinţii lor s-au mutat la Domnul, să mergă la mormântul lor şi să ducă o floare pentru a cinsti memoria celui care a făcut pentru el multe investiţii materiale şi spirituale. Vă multumim pentru dragostea cu care aţi venit la acest hram al capelei închinată Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena şi Sfintei Cuvioase Parascheva, dorindu-vă multă sănătate, pace, linişte şi bucurii duhovniceşti.

A doua zi, duminică, 22 iulie 2018, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către un sobor de preoţi băcăuani, împreună cu părintele Costică Busuioc, Protopop al Protoieriei Bacău, sub protia părintelui arhimandrit Andrei Ioniţă, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Roman.

În cuvântul de învăţătură, părintele arhimandrit a tâlcuit numeroasele semnificaţii pe care le descoperim în pericopa evanghelică din Duminica a VIII-a după Rusalii, în care ni se prezintă minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor de către Mântuitorul Iisus Hristos, dând citire poemului alcătuit de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, intitulat ARTHOS şi IHTIS.

Părintele Protoiereu Costică Busuioc, în această duminică cu multiple valenţe spirituale, în care a fost prăznuit hramul paraclisului Mănăstirii din Valea Budului, dar şi ziua onomastică a numelui primit la călugărie de către maica stareţă, stavrofora Magdalena, a concluzionat, mulţumind Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru dragostea ce o poartă faţă de credincioşii din cadrul Protoieriei Bacău, dar în special faţă de obştea acestei sfinte şi de Dumnezeu păzite mănăstiri.

(Pr. Flavius Balaban)

You may also like...