Prin proiectul „Vrei să fii bun, de Crăciun?” s-au oferit daruri unui număr de 3200 de copii din Protoieria Bacău

Ediția anului 2022 a Proiectului Eparhial „Vrei sa fii bun, de Crăciun?” , elaborat de către Sectorul Social-Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a îndemnat iarăși elevi ai școlilor și colegiilor băcăuane la facerea de bine pentru copiii cu posibilități materiale reduse. După ce anul trecut debutul acestui proiect a însemnat pentru Protoieria Bacău peste 3000 de cadouri oferite celor mici și anul acesta s-a dorit identificarea unui număr de copii care să primească un mic cadou de la alți copii de vârsta lor, care să își permită alocarea unei sume modice pentru achiziționarea unui cadou de Crăciun

Anul acesta, sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos a binecuvântat acest proiect de Crăciun din cadrul Protoieriei Bacău cu împlinirea faptului că un număr de 3200 de copii aflați în parohiile rurale din jurisdicția canonică a instituției au primit un dar de Crăciun, acest lucru fiind posibil prin implicarea preoților din cele aproape 50 de parohii și prin colaborarea pe care Protoieria a avut-o cu Inspectoratul Școlar Județean. Modul de lucru al proiectului a constat în faptul că micuţii au redactat o scrisoare de mulțumire către Dumnezeu, în care au cerut și un mic dar. Scrisorile au fost mai apoi procesate în cadrul Biroului de Asistență Socială a Protoieriei Bacău și oferite profesorilor de Religie Ortodoxă coordonați de către părintele inspector Adrian Alexandrescu, care la rândul lor le-au distribuit elevilor ce au împlinit smeritele cereri ale aproapelui lor. 

Cadrele didactice din cele peste 20 de instituții școlare (Colegiul Național „Ferdinand I”, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, Colegiul Național de Arte „George Apostu”, Colegiul Economic „Ion Ghica”, Colegiul Național Pedagogic, Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron”, Colegiul „N. V. Karpen”, Liceul Teoretic „Henri Coandă”, Colegiul „Mihai Eminescu” Bacău, Liceul cu Program Sportiv, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Buhuși, Școala Gimnazială „Al. I. Cuza”, Școala Gimnazială „Spiru Haret” Școala Gimnazială „Dr. Alexandru Șafran”, Școala Gimnazială „Ion Creangă”, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, Școala Gimnazială „Miron Costin”, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Școala Gimnazială „Octavian Goga” și Școala Gimnazială „Constantin Platon”, Școala Gimnazială „Mihai Drăgan”) au dat dovadă de o reală implicare prin intermediul catedrelor de Religie Ortodoxă, dar și a consiliilor de elevi de la nivelul fiecărei instituții de învățământ.

Alături de aceștia s-au alăturat și oameni de bine ai societății civile care au dorit să vină în ajutorul și sprijinul acestui proiect, parohii urbane precum Parohia „Sfântul Nicolae – Bacău”, Parohia Lazaret, Parohia Precista, Parohia „Sfinții Trei Ierarhi – Bacău”, dar și ONG-uri eparhiale sau asociații studențești precum Asociația „Ovidenia” sau A.S.C.O.R. Bacău care la rândul lor au răspuns scrisorilor pe care cei mai mici dintre enoriașii parohiilor identificate le-au adresat cu credință în Dumnezeu, lui Moș Crăciun. Noutatea ediției de anul acesta a fost și înfrățirea parohiilor urbane cu cele rurale. În acest fel, enoriașii din oraș, alături de preoții lor au împlinit de asemenea dorințele celor mici. 

Dumnezeu lucrează prin oameni și pentru oameni, ca act al iubirii nesfârșite pe care o manifestă neîncetat față de cununa creației, omul. Această iubire s-a vădit și în derularea proiectului de Crăciun atunci când preoți, profesori, elevi, copii, tineri și vârstnici deopotrivă s-au unit sub aceeași dragoste și imbold: aducerea zâmbetului și a bucuriei pe chipul fiecărui copil.

Menționăm faptul că parohiile și școlile enumerate sunt cele care și-au derulat activitatea în cadrul acestui proiect prin mijlocirea Biroului de Asistență Socială al Protoieriei Bacău. Sunt și alte parohii care s-au implicat fie prin acest proiect, fie prin proiecte sau inițiative personale și care și ele au contribuit la alinarea și aducerea unui zâmbet pe chipurile copiilor care trăiesc în medii defavorizate, prin oferirea unui cadou de Crăciun. Pe măsură ce vom primi informații și de la aceste parohii, vom avea bucuria de a le mediatiza pe site-ul Protoieriei Bacău. 

Pr. Răzvan-Dimitrie Radu

You may also like...