Întâlnire de lucru pentru pregătirea proiectului de Crăciun în Protoieria Bacău
În Protoieria Bacău Proiectul „Vrei să fii bun, de Crăciun?” ediția a IV-a va cunoaște și în acest an un real succes prin faptul că la finalizarea lui se estimează că din nou, un număr de peste 3500 de copii vor primi un dar cu prilejul sărbătorii Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Reușita acestui proiect se datorează în principal bunei colaborări a Biroului de Asistență Socială al Protoieriei cu instituțiile școlare din municipiu. Prin implicarea profesorilor de Religie Ortodoxă din cadrul școlilor, al colegiilor sau al liceelor, scrisorile copiilor ce provin din medii defavorizate ajung la elevii care alături de părinții lor răspund smeritelor cereri ale celor mici.
Un aport deosebit în materializarea miilor de scrisori îl au și parohiile urbane, ONG-urile care activează pe lângă acestea sau simple persoane ale societății civile care cu bucurie se alătură acestui deziderat, de a fi mai bun, mai darnic și mai aproape de aproapele, de Crăciun.
În acest sens, la sediul Protoieriei Bacău a avut loc deja o întâlnire care să pregătească principalele aspecte ale derulării ediției a IV-a a acestui proiect. O parte din preoții care vor aduce din scrisorile copiilor, sub prezidiul părintelui protoiereu, au discutat despre aspectele care trebuie îmbunătățite ori continuate pentru o bună desfășurare a acestui deziderat. În acest an s-a propus, de asemenea, să fie creată o scrisoare tip, asigurând astfel faptul că toți copii vor primi un cadou similar, neexistând diferențe.