Ziua Copiilor – joc și bucurie în Grădina „Sfinţilor Trei Ierarhi” Bacău
În fiecare an în ziua de 1 iunie ne aducem aminte de copilărie, sărbătorind pe cei care aduc bucurie și sens vieții noastre, ca daruri primite de la Bunul Dumnezeu. Pentru ca participarea să fie cât mai mare, în Parohia „Sf. Trei Ierarhi” Bacău, Ziua Copilului a fost sărbătorită pe 4 iunie 2023, în Duminica Cincizecimii, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Însoţiţi de părinţii şi bunicii lor, copiii dornici de distracție și voie bună au venit în Grădina „Sfinților Trei Ierarhi” pentru a petrece împreună timp frumos și binecuvântat.
Părintele paroh Aurel Cîrlan, împreună cu părinţii slujitori Mihai-Flavius Balaban şi Marian Gliga, având sprijinul profesioniștilor în animație de la „Clubul Hapciu” și a voluntarilor Asociației „Treime de Arhierei” au fost gazdele acestui eveniment, care se desfăşoară anual.
Bucuria tuturor participanţilor la această sărbătoare, de la mic la mare, a fost întregită de îngheţata pe care au primit-o din partea organizatorilor, iar distracţia a fost asigurată de prezența unor personaje celebre, foarte îndrăgite de cei mici, două prinţese din poveşti şi mascota Minnie Mouse.
Bucuroşi de această revedere, cei mici au petrecut câteva ore prin jocuri, baloane colorate, dansuri şi cântece. Doamna Bulmoagă-Ursache Diana-Elena, asistent social al Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” Bacău a fost cea care s-a asigurat că fiecare se simte bine, iar doamna Andreea Brehoi, voluntar în cadrul Asociaţiei „Treime de Arhierei” a realizat un atelier de „face-painting”, binecunoscutele desene pe faţă.
De la petrecere însă au lipsit șahiștii Cercului de șah „Gambit” al Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” Bacău, deoarece, duminică, la acel moment, ei participau la Cupa „Tigran Petrosian”, ediția a II-a, organizată de Uniunea Armenilor din România – Sucursala Bacău împreună cu Clubul Sportiv Regional de Șah NORD-EST, unde au obținut o nouă cupă.
Cercul de șah Gambit al Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” Bacău a fost reprezentat de următorii șapte copii și tineri: Aniței George-Manuel, Bîrdan Patrik-Ianis, Grigoraș Tudor-Octavian, Olariu Rareș-Gabriel, Pînzariu Vlad-Mihai, Vercruyssen Fabian-Victor și Vercruyssen Robin-Andreas.
La acest eveniment au participat peste 50 de copii și tineri de la cluburi și cercuri de șah din Bacău, Adjud și Piatra Neamț. S-au jucat cinci runde în sistem elvețian cu timp de gândire 15 minute/jucător/partidă. La final, s-au întocmit clasamente pe cinci categorii, astfel: fete, băieți U8, băieți U10, băieți U12 și băieți U14.
La grupa băieți U14, Aniței George-Manuel a ocupat locul al III-lea și astfel a făcut ca să fie rostit numele Cercului de șah „Gambit” Bacău. Pentru acest rezultat la care râvnește de mult timp, George a primit cupa și medalia de bronz precum și diploma de loc.
(Pr. B.M.F.)