Ziua copilului sărbătorită în Parohia Dumbrava
Duminica aceasta, 28 mai 2023, în Parohia Dumbrava din Protopopiatul Bacău, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, părintele paroh Daniel Bumbea a organizat, cu câteva zile mai devreme, „Ziua Copilului”.
Copii și tineri, înconjurați de părinți și de bunici, au participat la Sfânta Liturghie, pregătiți și spovediți, au primit Sfânta Împărtășanie și au cerut binecuvântarea Bunului Dumnezeu pentru examenele ce se apropie.
După rugăciune și predica tematică, în curtea bisericii toți cei prezenți au fost serviți cu sendvișuri, dulciuri și cadouri.
Cu implicarea câtorva tineri voluntari de la Centrul de tineret al Parohiei „Lazaret” din Bacău, s-au organizat ateliere de dezvoltare personală pentru liceeni și studenți, iar pentru cei mai mici, s-au desfășurat activități educativ-distractive.
Atmosferă de bucurie și voie bună, mulțumind fiecare Domnului Hristos pentru frumoasa sărbătoare a copiilor din sfânta casă a mântuirii.
(Preot Paroh Daniel Bumbea)