Ziua Copilului sărbătorită în Parohia Holt

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, având binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, copiii Parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Holt, com Letea Veche, Protopopiatul Bacău, au avut parte de mai multe surprize, pregătite special pentru ziua lor.

Evenimentul s-a desfăşurat luni, 3 iunie 2024, prin organizarea unor jocuri şi activităţi ludice coordonate de animatorii Kinderfest, prieteni ai copiilor de la Holt, prezenţi la mai multe evenimente organizate atât la Centrul catehetic de zi „Sfântul Arh. Rafail” cât şi la Biserică.

Au urmat surprizele dulci, pizza şi baloanele colorate pregătite şi oferite cu multă generozitate de colaboratorii şi prietenii Asociaţiei „Totul pentru un surâs”, asociaţie coordonată de doamna Tania Diaconu, o mai veche prietenă a copiilor de la Holt.

După ce s-au rugat împreună, părintele paroh Iulian Adam a vorbit copiilor despre generozitate, despre inocenţă, despre bucuria de a fi copii ai părinţilor noştri, „bucurie care ne onorează şi obligă la ascultare, respect şi bunăcuviinţă”. Tot în această primă săptămână de iunie dedicată celor mici, copii vor viziona în curtea bisericii, pe un ecran mare, un film animat ales de ei, din care se vor extrage apoi câteva idei de moralitate şi de bună purtare creştină.

La final, părintele Iulian a mulţumit tuturor părinţilor prezenţi, tuturor celor care au sprijinit organizarea evenimentului, şi a felicitat încă o data copiii prezenţi, care au sărbătorit frumos această zi de bucurie.

(Pr. I.A)

You may also like...