Ziua Educației sărbătorită in parohia Gârleni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în Parohia Ortodoxă Gârleni din Protopopiatul Bacău, s-a sărbătorit Ziua Mondială a Educației. Astfel, în ziua de vineri, 6 octombrie 2023, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslului de către un sobor de preoți sub protia P.C. Pr. Protoiereu Ciuche Eugen-Ciprian.

În contextul ,,Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice”, a fost adus un prinos de recunoștință cadrelor didactice pensionare, enoriași ai parohiei, care și-au îndeplinit misiunea didactică cu devotament și dăruire în formarea atâtor generații. Părintele Protoiereu a înmânat celor şase cadre didactice ajunse la vârsta pensionării, distincții de vrednicie din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, transmițând tuturor arhiereștile binecuvântări ale ierarhului.

Ziua a fost încărcată de emoții, atât pentru cadrele didactice pensionare cât și cele active, dar și pentru cei prezenți care au fost elevi sub îndrumarea acestora.

Părintele paroh Toma Constantin a mulțumit tuturor celor prezenți care au făcut ca această zi a educației să fie una memorabilă.

You may also like...