Ziua Internațională a Tineretului Ortodox sărbătorită în Protoieria Bacău

Sâmbătă, 3 februarie 2024, 230 de tineri din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului au sărbătorită Ziua Internațională a Tineretului Ortodox la Bacău.

Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie la catedrala ortodoxă „Înălțarea Domnului”, moment în care tinerii s-au rugat și s-au împărtășit cu Sfintele Taine. La finalul slujbei, a fost citit cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim cu prilejul întâlnirii. În cuvântul transmis, ierarhul i-a îndemnat pe tineri să stăruiască în rugăciune și în cunoaștere, să se bucure de lucrurile frumoase ale vieții, să se pregătească intelectual pentru a face față noilor provocări ale lumii și să se implice în activitățile de voluntariat ale Bisericii care au scopul de a îi forma și de a îi ajuta.

Apoi, părintele inspector Adrian Alexandrescu i-a felicitat pe cei prezenți și i-a îndemnat să se folosească duhovnicește de conferința la care vor participa în a doua parte a evenimentului. Tinerii au primit o gustare, apoi s-au deplasat la Teatrul Municipal Bacovia pentru a participa la conferința „Între influencerii de astăzi și modelul lui Hristos” susținută de pr. arhim. Hrisostom Rădășanu.

La acest moment, cei prezenți au ascultat prelegerea conferențiarului, apoi au adresat diferite întrebări și au primit răspunsuri folositoare vieții spirituale, dar și sociale.

Întâlnirea s-a realizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și a fost organizată de Sectorul Cultural al administrației eparhiale și ASCOR Bacău, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău. Din cadrul Protoieriei Bacău au participat un număr de 40 de tineri din parohiile „Buna Vestire”, ”Sfântul Dimitrie – Gherăiești”, „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfinții Arhangheli – Siretu”.

Ziua Internațională a Tineretului Ortodox a fost instituită în iunie 1992, în cadrul celei de a 14-a Adunări Generale a Syndesmos – Organizaţia Mondială a Tineretului Ortodox și a primit binecuvântarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu și a mai multor întâistătători de Biserici Ortodoxe locale.

(Vlad Țuțurlan)

You may also like...