Ziua Internațională a Tineretului
Anual, în data de 12 august este sărbătorită „Ziua Internaţională a Tineretului”. Data de celebrare a fost stabilită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 17 decembrie 1999.
Biserica noastră manifestă o grijă deosebită pentru tineret. Preocuparea continuă faţă de copii şi tineri are în vedere atât sprijinul duhovnicesc, cât şi ajutorul material.
Biserica Ortodoxă Română se preocupă intens de formarea tinerilor prin diferite activităţi educațional-religioase care devin „o șansă pentru ei de a redescoperi Biserica de azi ca fiind locul unde sunt bine primiți, respectați și iubiți, loc al comuniunii și al prieteniei dezinteresate, al reconcilierii și al redescoperirii sensului profund creștin al vieții”.
„Tinerii nu sunt doar viitorul Bisericii, ei sunt și prezentul activ și creativ al acesteia”, a afirmat în repetate rânduri Preafericitul Părinte Patriarh Daniel care îi consideră pe tineri „daruri ale lui Dumnezeu pentru familie, Biserică și societate”.
În acest sens, anul 2016 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox.
Eparhiile Patriarhiei Române, dar și asociațiile de tineret derulează numeroase activități sociale și educaționale. Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși a devenit deja un eveniment de tradiție. Ediția din acest an va reuni mii de tineri în perioada 5-8 septembrie la Craiova.
Proiectele „Alege şcoala!” şi „Hristos Împărtăşit copiilor” au avut un rol important în reducerea abandonului şcolar. Astfel, mii de copii din România au primit o şansă la educaţie şi la un viitor mai bun prin implicarea Patriarhiei Române.
În ceea ce priveşte implicarea în domeniul filantropic, cele peste 500 de instituţii care oferă servicii sociale copiilor şi tinerilor stau mărturie faptului că Biserica Ortodoxă Română nu rămâne indiferentă faţă de nevoile materiale şi afective ale celor mai tineri membri ai ei. Dintre aceste instituţii, 230 sunt destinate exclusiv copiilor, iar 305 oferă servicii şi altor categorii de vârstă.
Aproximativ 30.000 copii au beneficiat de servicii caritabile anul trecut în instituţiile sociale din cuprinsul Patriarhiei Române.
Basilica.ro