„Ziua Recoltei” sărbătorită în parohia „Sf. Trei Ierarhi” Bacău

Duminică, 22 octombrie 2023, după Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, începând cu ora 11.30, copiii Centrului de zi „Sf. Ierarh Dionisie, episcopul Cetății Albe”, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Aşezământului socio-educaţional al Asociaţiei „Treime de Arhierei” Bacău, împreună preoţii Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” Bacău, cu doamnele învăţătoare, cu părinţii şi bunicii lor, au invitat pe toţi cei prezenţi la slujbă să participe la o nouă ediţie a „Zilei Recoltei”.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele paroh Aurel Cîrlan, împreună cu preoţii slujitori Marian Gliga şi Mihai-Flavius Balaban, au ieşit în curtea bisericii împreună cu credincioşii, pentru a rosti rugăciunea care se face atunci când se aduce pârga de poame, binecuvântând toate ofrandele.

Curtea era plină de bunătăţi şi aproape neîncăpătoare, iar copilaşii au susţinut un program artistic, bucurând inimile tuturor. Cu sprijinul voluntarilor Asociaţiei „Treime de Arhierei”, copiii împreună cu părinţii şi bunicii lor, au organizat un „Târg de toamnă”, unde nenumărate bunătăţi ale acestui anotimp bogat în roade au fost comercializate cu preţuri simbolice. Urmează ca din suma de bani strânsă să fie amenajat un loc de joacă, de care să se poată bucura toţi cei care vor intra în curtea bisericii.

Împresionantă este mărturisirea uneia dintre doamnele care s-au ocupat de organizarea evenimentului şi a pus mult suflet în tot ceea ce a făcut:

Mulțumim pentru toate, Doamne! Așadar, e toamnă frumoasă și Cerul și pământul se bucură și-i mulțumesc lui Dumnezeu! Zilele noastre oftează adânc sub călcâiele timpului ce se deapănă neînduplecat, în jur se clatină lumea de suferință, moarte, durere și răni, timpul parcă se întrepătrunde cu Veșnicia mai mult ca oricând, iar noi am adăugat încă o vară vieții noastre, dorindu-ne ca toamna de acum și cele ce vor urma să ne fie binecuvântate popasuri în pelerinajul către Cer.

Îți mulțumim, Doamne, pentru tot ce ne dai, pentru cele bune și pentru cele mai puțin bune, pentru spectacolul oferit an de an de toamna ce se așterne agale pe cărările vieții noastre și ne amintește de perindarea vremii, și mai ales, de perindarea noastră prin vremelnicie, pentru că viața noastră nu-i decât…. călătoria noastră către Patria Cerească! Sus să avem inima, Dumnezeu ne iubește infinit! (Prof. învăţămănt primar, Todirică Luminiţa – sursa facebook).

Pe această cale, Asociaţia „Treime de Arhierei” şi preoţii Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” din Bacău aduc mulțumiri tuturor celor care se implică în activităţile culturale, educaţionale şi social-filantropice, dar în mod special copiilor, părinţilor, profesorilor şi celor care au contribuit la organizarea acestui eveniment, care nu a fost numai unul gastronomic, ci şi cultural.

(Pr. Mihai-Flavius Balaban)

You may also like...