Atelier de creație la Biserica „Precista” Bacău
Proiectului „Biserica – familia mea”, parte componentă a Proiectului Național Catehetic „Biserica- familia românilor de pretutindeni”, implementat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a continuat la Biserica „Precista” din Bacău.
Membrii grupului de cateheză al parohiei s-au reîntâlnit duminică, 7 martie 2021, pentru a treia oară în decurs de o lună pentru a participa la o nouă activitate, desfășurată de data aceasta la așezământul social din incinta bisericii.
Sub îndrumarea doamnelor prof. Teodora Plăeșu și Ramona Cioarec, participanții au realizat în cadrul atelierului de creație, mărțișoare, felicitări deosebite și creații literare, dedicate zilei de 8 martie, Ziua Internațională a femeii. Aceste activități îmbină educația și credința, sunt plăcute, ajută și întăresc comunicarea dintre tineri.
Ei au fost foarte implicați în acest proiect și de aceea, munca în echipă, bucuria de a dărui și zâmbetele de pe chipurile lor au adus speranță și românilor din diaspora, mai exact celor de la Parohia Ortodoxă Română din Turcia, parteneră în acest proiect cu Parohia „Precista” din Bacău.
„Părintele Vlad Sergiu – Marcel este parohul comunității românești din Turcia și în urma schimbului de experiență cu parohia noastră împărtășește enoriașilor de acolo toate activitățile defășurate de noi”, a spus pr. paroh Mihail Tomozei.
La final, elevii au dăruit mărțișoarele confecționate doamnelor şi domnişoarelor prezente la biserică, precum și mamelor lor, ca un semn de prețuire și de dragoste. (Pr. T.M.)