Cine-i aproapele meu?

Iisus, citindu-i gândul și-ntrebarea nefirească,

Îl întreabă dacă-n Tora știe bine să citească.

Fără nici o ezitare, fariseul demagog

Începe ca să citeze o parte din Decalog:

„Să iubești pe Cel ce Este cu toata ființa ta,

Iar aproapele iubește-l fără a mai ezita.”

Auzindu-l cum citește, Iisus, într-un târziu,

Îi zice: „Tu ai dreptate, fă asta și vei fi viu!”

Fariseul prinde aripi, voind să se-ndreptățească,

Continuă dialogul, doar ca să-L mai ispitească.

„Doamne, precum vezi, știu legea, însă vreau avizul tău,

Să-mi explici mai pe-ndelete, cine-i aproapele meu.”

Dacă vede fariseul că devine incisiv,

Iisus îi spune pilda cu străinul milostiv:

.

„Pe calea care coboară din Sion spre Ierihon

Mergea un om oarecare, sprijinindu-se-n baston.

Singur, fără apărare, omul făcea pașii mari

Când în față îi apare o cohortă de tâlhari.

Îl despoaie de veșminte, îl lovesc și-l chinuiesc,

Alții îi brăzdează pielea cu jungherul tâlhăresc.

Ceata de barbari dispare și s-ascund într-un ranfort,

Lăsând bietul om pe cale, ce părea că este mort.

Mai târziu coboară-n vale un preot și un levit.

Amândoi văd muribundul, dar nicicum nu s-au oprit.

Însă iată că apare un samaritean blajin,

Care cobora pe cale stând pe bietul său asin.

Vede omul care zace într-o băltoacă de sânge,

Sufletu-i se-nduioșează ș de-odată-ncepe-a plânge.

Se apropie de dânsul, că așa e omenește,

Și constată deodată că acesta mai trăiește.

Leagă rănile în grabă turnând untdelemn și vin,

Îl ridică și-l așază în locul său pe asin.

Se precipită s-ajungă cât mai iute la spital,

Ostenind peste măsură și sărmanul animal.

Deși a predat bolnavul, nu l-a lăsat singurel.

L-a vegheat mai toată noaptea stând alăturea de el.

Ba mai mult, de dimineață, înainte de plecare,

A rugat frumos pe gazdă să fie-ngăduitoare

Cu străinul de pe cale, până va fi vindecat,

Că acesta chiar murise însă a fost înviat.

I-a dat doi dinari spunându-i că atunci când va reveni

Îi va răsplăti efortul și mai mulți bani va primi.”