Cine-i aproapele meu?
Iisus-Cuvântul Vieții, de norod înconjurat,
Intră într-o sinagogă, chiar în ziua de sabat.
Un învățător al Legii, ispitindu-L, îl întreabă,
Vrând să iasă-n evidență, doar ca să se afle-n treabă:
„Rabi, spune-mi, de se poate, ce să fac, cum să trăiesc
Ca paradisul cel veșnic eu și-ai mei să-l moștenesc?”
Iisus, citindu-i gândul și-ntrebarea nefirească,
Îl întreabă dacă-n Tora știe bine să citească.
Fără nici o ezitare, fariseul demagog
Începe ca să citeze o parte din Decalog:
„Să iubești pe Cel ce Este cu toata ființa ta,
Iar aproapele iubește-l fără a mai ezita.”
Auzindu-l cum citește, Iisus, într-un târziu,
Îi zice: „Tu ai dreptate, fă asta și vei fi viu!”
Fariseul prinde aripi, voind să se-ndreptățească,
Continuă dialogul, doar ca să-L mai ispitească.
„Doamne, precum vezi, știu legea, însă vreau avizul tău,
Să-mi explici mai pe-ndelete, cine-i aproapele meu.”
Dacă vede fariseul că devine incisiv,
Iisus îi spune pilda cu străinul milostiv:
.
„Pe calea care coboară din Sion spre Ierihon
Mergea un om oarecare, sprijinindu-se-n baston.
Singur, fără apărare, omul făcea pașii mari
Când în față îi apare o cohortă de tâlhari.
Îl despoaie de veșminte, îl lovesc și-l chinuiesc,
Alții îi brăzdează pielea cu jungherul tâlhăresc.
Ceata de barbari dispare și s-ascund într-un ranfort,
Lăsând bietul om pe cale, ce părea că este mort.
Mai târziu coboară-n vale un preot și un levit.
Amândoi văd muribundul, dar nicicum nu s-au oprit.
Însă iată că apare un samaritean blajin,
Care cobora pe cale stând pe bietul său asin.
Vede omul care zace într-o băltoacă de sânge,
Sufletu-i se-nduioșează ș de-odată-ncepe-a plânge.
Se apropie de dânsul, că așa e omenește,
Și constată deodată că acesta mai trăiește.
Leagă rănile în grabă turnând untdelemn și vin,
Îl ridică și-l așază în locul său pe asin.
Se precipită s-ajungă cât mai iute la spital,
Ostenind peste măsură și sărmanul animal.
Deși a predat bolnavul, nu l-a lăsat singurel.
L-a vegheat mai toată noaptea stând alăturea de el.
Ba mai mult, de dimineață, înainte de plecare,
A rugat frumos pe gazdă să fie-ngăduitoare
Cu străinul de pe cale, până va fi vindecat,
Că acesta chiar murise însă a fost înviat.
I-a dat doi dinari spunându-i că atunci când va reveni
Îi va răsplăti efortul și mai mulți bani va primi.”