Comemorarea Eroilor Neamului în Parohiile Negri şi Drăgeşti
Joi, 6 iunie 2019, cu prilejul praznicului Înălțării Domnului și a Zilei Eroilor, sub îndrumarea părintelui Protoiereu Costică Busuioc, în Parohiile Negri și Drăgeşti din Protopopiatul Bacău, după săvârșirea Sfintei Liturghii au fost oficiate slujbe de pomenire pentru Eroii Neamului, iar în semn de recunoștință clopotele au fost trase pentru înaintașii noștri care s-au jertfit pentru Credință, Neam şi Ţară.
Pomenirea Eroilor în Parohiile Negri și Drăgeşti s-a săvârşit de către preoţii Sandu Octav şi Vasile Savin, împreună cu credincioşii şi copiii Şcolii Gimnaziale din localitatea Negri care au intonat cântece patriotice. Au fost prezente la această ceremonie oficialitățile Primăriei Negri, domnul primar Dumea Eugen şi domnul viceprimar Patrichi Dan.
În satul Drăgeşti s-a oficiat slujba de pomenire a Eroilor căzuți pe front în primele Războaie Mondiale, la troiţa închinată acestora, având hramul „Sfinți Arhangheli Mihail și Gavriil”.