„Ecourile” Simpozionului „Cultul Sfintei Cuvioase Parascheva în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului” – 2017
Concursul judeţean de creaţie „Lumina din călimară” a stârnit interesul a peste 550 de elevi din tot județul Bacău. Decernarea premiilor şi a diplomelor împreună cu expoziţia lucrărilor plastice (desen şi pictură) din cadrul Simpozionului „Cultul Sfintei Cuvioase Parascheva în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului”, desfăşurat în perioada 9-19 octombrie, a avut loc marţi 31 octombrie 2017, în Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău.
Vă prezentăm o mică parte din picturile şi desenele ce o reprezintă pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, realizate de către câştigătorii Concursului „Lumina din călimară” – 2017, lucrările fiind jurizate de o comisie specială alcătuită din profesori de artă plastică, profesori de limba și literatură română, şi profesori de religie:
Drept dovadă că lucrările Simpozionului „Cultul Sfintei Cuvioase Parascheva în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului”, desfăşurat în perioada 9-19 octombrie a.c., în cadrul Protopopiatului Bacău, cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, au avut un impact deosebit şi în mass-media, vă prezentăm doar două dintre „ecourile” din presa scrisă locală şi naţională:
http://basilica.ro/numerosi-artisti-plastici-participa-la-atelierul-de-iconografie-de-la-bacau/