Recital de colinde în Parohia Hemeiuș susținut în Duminica dinaintea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos
„Toată suflarea să laude pe Domnul”
În duminica dinaintea Nașterii Mântuitorului Hristos, credincioșii hemeiușeni, au primit cu multă bucurie vestea venirii pe pământ a Fiului Celui Preaînalt, într-un recital de colinde susținut de îndrăgita interpretă Nicoleta Bălan.
Colindul este forma sensibilă de a transmite adevărul istoric, sensibilitatea morală și profunzimea dogmatică a celul mai așteptat moment al omenirii, după căderea Protopărinților Adam și Eva în păcatul neascultării. Colindul, care își are rădăcinile în imnurile de slavă aduse de îngeri păstorilor din Betleem, a fost și este foarte îndrăgit în tradiția poporului nostru. Nu există român care să nu cunoască versuri de colinde, să nu își asocieze copilăria și cu seara de Ajun.
Aflați în Biserică, la finalul Sfintei Liturghii, credincioșii beneficiari ai proiectelor Centrului Sfântului Ierarh Dosoftei, ce se derulează cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, au putut audia un repertoriu de colinde venite de peste veacuri, aducând prin vocea îndrăgitei interprete Nicoleta Bălan, multă emoție, liniște și lacrimi în ochii sensibilizați.
Duminica dinaintea Nașterii Domnului a continuat cu încă o emoție, de data aceasta, pentru veșmintele preoțești pe care biserica le-a primit în dar de la un grup de credincioși generoși și atașați de activitățile Bisericii din Hemeiuși, veșminte lucrate în atelierele Mănăstirii Ciolpani.
Pe această cale, părintele Andrei Antal, parohul bisericii, aduce mulțumiri tuturor celor care iubesc Biserica lui Hristos, tuturor celor ce participă la slujbele și activitățile Parohiei Sfinții Împărați – Hemeiuș, precum și tuturor ostenitorilor sfânt locașului acestuia.