A doua ediție a Școlii de Vară la Parohia „Învierea Domnului” din Bacău
În perioada 22-26 iulie, intervalul orar 08:30-16:00, la parohia Învierea Domnului din Protopopiatul Bacău s-a desfășurat Școala de vară „Hristos în mijlocul copiilor”, care a avut ca participanți 87 de copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 15 ani. Echipa a fost întregită de 20 de voluntari din Asociația ASCOR și tineri din parohiile vecine.
În cadrul școlii de vară, copii au participat la diferite ateliere de cunoaștere și de aprofundare a spiritualității creștine, au vizionat filme, s-au distrat la mult-așteptatul Exatlon și s-au cunoscut prin preafrumoasele și interesantele jocuri ale copilăriei.
Doamna cântului popular, Maria Tataru, i-a inițiat în tainele frumosului, atingând minunata performanță ca în numai câteva zile micii artiști să poată susține un mic moment deosebit de frumos.
Copiii s-au bucurat și de două excursii, la Câmpul cu struți și la Baza 95 Aeriană „Erou Capitan Aviator Alexandru Șerbănescu” îmbogățindu-și și cultura generală, dar și experimentând și aflând lucruri inedite.
Duminică, 28 iulie, adulții, deopotrivă, s-au bucurat de frumoasele cântece pregătite cu sârg, iar copiii au fost premiați pentru participarea la Școala de vară „Hristos în mijlocul copiilor”.