Parohia Lazaret şi-a sărbătorit hramul de iarnă
Parohia Ortodoxă Lazaret din Bacău l-a cinstit joi, 12 decembrie 2019, pe Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, protectorul bisericii Lazaret și unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Ortodoxiei. Cinstirea Sfântului Spiridon a început încă de miercuri, 11 decembrie, prin obișnuita slujbă de Priveghere: Vecernia, Litia și Utrenia, iar a doua zi a continuat cu Taina Sfântului Maslu, Acatistul Sfântului Spiridon și Sfânta Liturghie.
Sute de credincioşi din Bacău au venit joi, încă de la prima oră, la Biserica Lazaret din Bacău pentru a-l cinsti pe Sfântul Spiridon al Trimitundei, păstorul simplu, smerit, cu inima curată, plin de dragoste pentru Hristos și pentru învățătura dreptei credințe ortodoxe și milostiv față de semenii săi.
Credincioșii care au participat la slujbă au avut posibilitatea să se închine la racla care adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Spiridon și să se regăsească în pace și în rugăciune alături de un numeros sobor de preoți, aflați sub protia Părintelui Ieromonah Ambrozie Ghinescu, egumenul Schitului Pocrov al Mănăstirii Neamț.
De asemenea, din cauza vremii friguroase, în locul obișnuitei agape frățești, după Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, din dragoste față de milostivul Ierarh Spiridon, s-au împărțit peste 400 de pachete de mâncare celor care au fost prezenți.