Proiectul eparhial „Vrei să fii bun, de Crăciun?” a fost implementat și în Parohia Nănești
În pragul sărbătorii Nașterii Domnului, Parohia din localitatea Nănești a fost cuprinsă de bucuria faptelor bune și a dăruirii sincere. Sâmbătă, 20 decembrie, la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a fost săvârșită slujba Vecerniei, moment de rugăciune și comuniune, care a fost încununat de o frumoasă faptă de milostenie.
Cu acest prilej, copiii din Nănești au primit cadourile pregătite cu dragoste de membrii comunității parohiale, daruri așteptate cu emoție și primite cu zâmbete luminoase. Alături de credincioși și de tinerii voluntari din ASCOR Bacău, la momentul aducerii darurilor în comunitate au fost prezenți și părintele inspector Vlad Turturlan, coordonatorul voluntarilor și duhovnicul acestora, precum și părintele Puiu, ambii slujitori ai Bisericii „Sfântul Ioan” din Bacău, lăcaș de cult unde se află și sediul ASCOR.
Prezența părinților slujitori a întărit caracterul duhovnicesc al acestei acțiuni, subliniind faptul că fapta bună izvorăște din rugăciune și din dorința sinceră de a fi aproape de cei aflați în nevoie. Pentru copiii din Nănești, aceste daruri au fost mai mult decât simple surprize materiale, devenind semne ale grijii, iubirii și atenției pe care comunitatea creștină le poartă celor mici.
Mulțumire se aduce lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate, precum și tuturor celor care au contribuit la această frumoasă inițiativă, credincioși, voluntari și slujitori ai Bisericii. Prin astfel de fapte, sărbătoarea Nașterii Domnului se transformă într-un prilej autentic de bunătate, solidaritate și bucurie împărtășită.











