Festivalul Toamnei organizat de Parohia Racova
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ioachim, în ziua de duminică, 5 octombrie 2025, după săvârșirea Sfintei Liturghii, credincioșii Parohiei Racova, alături de părintele paroh Pascariu Sebastian și părintele slujitor Cărare Bogdan, au adus prinos de mulțumire Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate în acest an îmbelșugat.
Cu acest prilej, s-a organizat Festivalul Toamnei, dedicat tradițiilor locale și produselor autohtone recoltate în acest anotimp. Evenimentul a reunit deopotrivă tineri și vârstnici, fiecare împărtășind bucuria recunoștinței pentru roadele anului.
Enoriașii au adus din cămara proprie produse specifice toamnei: zacuscă, murături, fructe, legume, must, suc de roșii, dar și produse de panificație – pâine pe vatră, cozonaci, plăcinte și cornuri. Toate aceste bunătăți au fost împărțite între credincioși, amintind de vremurile de odinioară, când străbunicii se adunau în astfel de întâlniri pline de bucurie, recunoștință și dragoste față de Dumnezeu și aproapele.
Întreaga zi a fost trăită cu emoție și bucurie, în rugăciune de mulțumire și comuniune, marcând încheierea unui eveniment care a adus din nou împreună vatra satului.
Cu ocazia Zilei Persoanelor Vârstnice, părintele paroh Pascariu Sebastian i-a felicitat pe seniorii comunității, urându-le sănătate, putere, bucurie și binecuvântare de la Dumnezeu.
După rugăciunea de mulțumire, toți cei prezenți au luat parte la agapa frățească pregătită în tinda bisericii, într-o atmosferă de comuniune și recunoștință.













