Oră duhovnicească pentru elevi la Catedrala „Sfântul Nicolae” din Buhuși

Perioada Postului Mare este o perioadă de pregătire spirituală pentru fiecare dintre noi, perioadă în care fiecare încearcă să își schimbe modul de a gândi, de a făpturi, de a viețui, pentru ca, la finalul acestui post, să nu fim doar martorii morții și Învierii Mântuitorului Hristos, ci și beneficiarii harului revărsat de Dumnezeu în lume prin Jertfa Fiului Său.                                                 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, marți, 22 martie 2022, la Catedrala „Sfântul Nicolae” din Buhuși au venit în această perioadă de pregătire, elevi ai Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, însoțiți de cadrele didactice, împreună cu doamna profesoară de religie Sandu Elena, pentru a primi cuvinte ziditoare de suflet, dar și Sfânta Împărtășanie, ca merinde necesare acestui urcuș spiritual.                               

Preoții catedralei, prin grija părintelui paroh Vasile Cozma, au vorbit copiilor despre post, ca mijloc de pregătire spirituală pentru fiecare dintre noi, dar și mijloc de îmbunătățire a vieții duhovnicești.

În contextul Anului Omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului, elevilor li s-a vorbit și despre necesitatea împletirii postului cu rugăciunea în vederea progresului spiritual într-o lume secularizată. După primirea Sfintei Împărtășanii, pentru dragostea și răbdarea arătate, elevii au primit din partea părintelui paroh daruri și binecuvântare pentru ajutor în desfășurarea procesului de învățare, dar și pentru a duce la bun sfârșit această călătorie duhovnicească.

You may also like...