Ziua României a fost sărbătorită anticipat în Parohia Traian
În Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Traian, Ziua Națională a României a fost cinstită anticipat. Astfel, cadrele didactice din Școala Gimnazială Traian, împreună cu elevii, au făcut ca biserica din sat să fie neîncăpătoare cu prilejul acestor manifestări cultural-religioase dedicate zilei de 1 Decembrie.
Doamna profesor de istorie, Elena Istrate, a evocat însemnătatea momentului 1 Decembrie 1918:
„Marea Unire a fost și rămâne o filă miraculoasă a istoriei românești. Desăvârșirea unității naționale a poporului român este fapta istorică a întregii națiuni românești, realizată prin vrerea unui neam dornic de unitate și cu iubire de patrie. România, țara noastră, s-a făurit cu mari jertfe, cu viața a zeci și sute de mii de eroi. Să nu-i uităm și să-i slăvim din toată inima noastră!”
Copiii, coordonați de cadrele didactice, au pregătit un amplu program artistic, emoționând pe cei prezenți până la lacrimi. La sfârșitul activităților, s-a săvârșit slujba de Te Deum, rugăciune de mulțumire pentru purtarea de grijă pe care o are Dumnezeu față de poporul român binecredincios.
La mulți ani, România!