Întâlnire catehetică pentru copiii din Parohia Valea Seacă
Sâmbătă, 21 februarie 2026, 40 de copii din Parohia Valea Seacă au participat la o nouă întâlnire catehetică, desfășurată într-o atmosferă plină de bucurie, entuziasm și implicare activă, alături de părintele Luca Nicolae.
Tema întâlnirii, „Dumnezeu – Tatăl Creator”, a oferit celor prezenți prilejul de a descoperi frumusețea creației și dragostea nemărginită a lui Dumnezeu față de lume și față de fiecare om. Pornind de la textul din cartea Facerea, copiii au aflat că Dumnezeu a creat cerul și pământul, omul și întreaga natură, iar toate cele zidite sunt „bune foarte”, fiind rodul iubirii Sale.
Prin activități interactive, dialog catehetic și exemple din Sfânta Scriptură, cei mici au înțeles mai bine că fiecare dintre noi este chemat să prețuiască și să ocrotească darurile primite, manifestând recunoștință față de Tatăl ceresc. Întâlnirea a fost nu doar un moment de aprofundare a cunoștințelor religioase, ci și o ocazie de a cultiva responsabilitatea și respectul față de creație.
Această activitate face parte din derularea proiectului ACESS4ALL, implementat de către Asociația Ovidenia, în parteneriat cu Protoieria Bacău și cofinanțat de Consiliul Județean Bacău, proiect ce urmărește sprijinirea și implicarea copiilor și tinerilor în activități educative, formative și comunitare.
Organizatorii adresează mulțumiri tuturor copiilor pentru participare, părinților pentru încredere și sprijin, precum și celor care s-au implicat în pregătirea și desfășurarea acestei frumoase activități catehetice.










