Proiectul Național Catehetic continuă în Parohia Bibirești
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului,în Parohia Bibiresti a continuat implementarea Proiectului Național Catehetic 2021 intitulat de către Patriarhia Român „Biserica – familia românilor de pretutindeni” .
Acest proiect s-a putut concretiza în parteneriat cu Primăria Ungureni, Școala Gimnaziala cu clasele I-VIII „Pr Ic. Stv. Pavel Savin” și nu în ultimul rând cu ajutorul Asociației de părinți ai școlii. Astfel prin intermediul acestei activități, preotul Pruteanu Daniel, alături de copii și voluntari au încercat să „creioneze” mărturii care să simbolizeze dragostea lor, față de cea mai iubita ființă, MAMA.
Tot acum, copiii au confecționat mărțișoare și felicitări de 1 și 8 Martie care vor fi dăruite mamelor după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în semn de respect și prețuire pentru ființa care le-a dat viață și i-a ocrotit încă din prima zi. Următoarea întâlnire va avea loc sâmbătă, 6 martie 2021 zi în care se va reliefa rolul mamei creștine în perspectiva sărbătorii Bunei Vestiri. În acest context se va vorbi despre necesitatea implicării tuturor în proiectul „Pro Vita”.
Copiii au putut pleca acasă cu noi cunoștințe, cu noi lucruri sădite în sufletul lor cu privire la importanța și respectul pe care trebuie să îl acordăm mamelor noastre, dar cel mai important este faptul că cei mici au înțeles că o mamă adevărată, va fi întotdeauna un simbol al mamei creștine. Mama creștină este cea care poartă pruncul spre rodire, spre tot lucrul cel bun, pentru că fundamentul ei va fi întotdeauna Dumnezeu, iar un prunc crescut în duhul lui Dumnezeu va fi mereu un mădular bun și sănătos al Bisericii lui Hristos cel viu.
Pr. Daniel Pruteanu