Slujire arhierească la biserica ”Sf. Împărați” din municipiul Bacău

Enoriaşii din Parohia “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Bacău au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim. În contextul hramului bisericii, ierarhul locului a slujit Sfânta Liturghie.

img_6036
img_6048
img_6113

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 17 mai 2015, Sfânta Liturghie în Parohia “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Bacău. În cadrul Dumnezeieștii slujbe la care au participat sute de credincioşi care au pregustat din sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, răspunsurile la strană au fost date de corala maicilor de la mănăstirea ”Buna Vestire” – Tisa Silvestri, în contextul serbării ”Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi”. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a săvârşit o hirotonie întru preot şi o hirotesie întru iconom stavrofor. Astfel, diaconul Mihai Liche a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Burdusaci – Răchitoasa, Protopopiatul Bacau, iar pr. Adrian Ciobanu, consilier economic în cadrul Centrului eparhial Roman, coslujitor la această biserică, alături de preotul Ioan Chiribău, a fost hirotesit iconom stavrofor. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a adresat un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la Duminica orbului din naştere.

“Hristos a arătat în Evanghelia de astăzi (n.r. duminică, 17 mai) că este acelaşi ca la începutul lumii. Atunci El a zis şi s-a făcut. Verbul s-a concretizat în element și formă. Materia este energie concentrată, ea putând fi descoperită doar prin credinţă. Atunci când asupra primului om s-a suflat duhul de viaţă, el s-a făcut fiinţă vie. La facerea lumii, Dumnezeu a suflat asupra omului pentru a-i da viaţă, iar acum, în Evanghelie, Mântuitorul «a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului, redându-i lumina»”a amintit IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim.

Biserica “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” este singura ctitorie boierească din Bacău, fiind zidită între anii premergători Revoluţiei paşoptiste, respectiv între anii 1842 -1845. Fondatorii acestei biserici sunt boierii Enachi Krupenski şi Anton Birzu. În urma executării unor lucrări de pictură în anul 1923, după desenele executate de George Sterian, care au servit mai apoi la pictura Mănăstirii Curtea de Argeş, locaşul de închinăciune a devenit cel mai frumos din Bacău. În casele din curtea bisericii a fost multă vreme o şcoala, înfiinţată în 1846, în care se pregăteau candidaţii pentru primirea în Seminarul Socola.

You may also like...