Trăire sfântă și comuniune la Mănăstirea Plopana
Miercuri – 11 noiembrie 2015, în ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Mina, Mănăstirea Plopana și-a sărbătorit hramul.
”Sfântul Mina este sărbătoarea hramului și unul dintre sfinții ocrotitori ai Mănăstirii Plopana. La invitația părintelui stareț Ghenadie au răspuns preoții din împrejurimi, și chiar de mai departe, împreună cu credincioșii lor. Răspunsurile de la strană ce au răsunat duios precum ale unor îngeri din cer și soborul impresionant de preoți, au coborât emoție și bucurie duhovnicească în rândul credincioșilor prezenți la această zi de sărbătoare!” – a relatat coordonatorul cercului pastoral Buna-Vestire, părintele Petru Bălăiță.
Alături de părintele stareț și ostenitorii sfintei Mănăstiri, au slujit, participând la evenimentul duhovnicesc, preotul Ciobanu Ionuț (parohia Hociungi 2 –protopopiat Buhuși ), pr. Adrian Frunză (parohia Fruntești), pr. Foșlea Andrei (pensionar), pr. Adrian Popa (parohia Ruseni), pr. Daniel Mera (parohia Mâlosu), pr. Daniel Popoiu (parohia Oprișești), pr. Ghe. Florea (parohia Valea caselor), pr. Bogdan Hărăbor (parohia Plopana), pr. Daniel Pruteanu (parohia Ciuturești), pr. Ignatie Popa duhovnicul mănăstirii Sfinții Petru și Pavel (Lipova ), pr. Radu Silioan ( mănăstirea Runc), pr. Iulian Adam (parohia Holt ), pr. Petru Bălăiță ( parohia Lipova ), gazdele fiind părintele stareț Ghenadie, părintele Mina și diaconul Irineu, slujitori ai mănăstirii Plopana.
Cuvântul de învățătură a fost ținut de părintele Ignatie Popa și a fost axat pe viața și trăirea sfântului Mina.