Conferinţă dedicată „Centenarului Marii Uniri” organizată de ASCOR Bacău
Joi, 7 iunie 2018, ora 18.00, în „Aula Mare” a Universității George Bacovia din Bacău, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – filiala „Sfântul Dimitrie” Bacău, a organizat conferinţa cu tema „Centenarul Marii Uniri”, invitatul serii fiind domnul Andrei-Daniel Gheorghe.
Această conferinţă se înscrie în tematica manifestărilor dedicate „Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam” şi ale „Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”, fiind o adevărată lecţie de istorie, bine documentată, de o înaltă ţinută academică.
Tema centrală a acestei întâlniri a reprezentat-o „Centenarul Marii Uniri”, proiectul de reîntregire naţională a tuturor românilor, visul îndeplinit la 1 decembrie 1918. Domnul Daniel Gheorghe a reamintit tinerilor prezenţi de părinţii fondatori ai naţiunii Române moderne, de Eroii Neamului care s-au jertfit pentru acest ideal, de proiectul ce ţine de identitatea naţională şi de continuarea „spiritului românesc”.
Întâlnirea cu studenţii şi elevii ortodocşi băcăuani s-a încheiat într-un frumos dialog, tinerii dorind să afle răspunsuri la cât mai multe întrebări legate de personalităţile participante la acest eveniment crucial din istoria României moderne, momentul Marii Uniri din anul 1918.
(Pr. Flavius Balaban)